Data publicării:

Ce face astăzi Maia din ”Lacrimi de iubire”: S-a retras imediat după încheierea filmărilor. Dezvăluiri pentru DCNews: Adevărate comori pentru sufletul meu

Autor: Liana Ganea | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
colaj captură video
colaj captură video

Ce se mai știe de "Maia" din Lacrimi de iubire? Astăzi, actrița a împlinit 42 de ani. Iată alături de cine a ales să-și serbeze ziua de naștere!

Alegeri prezidentiale 2024

În 2006 era recunoscută peste tot în țară după ce apăruse în telenovela-fenomen "Lacrimi de iubire". Rolul Maiei, tânăra delicată, îndrăgostită de "Mihai" (Lucian Viziru), fiul lui Grigore Varlam, a fost interpretat impecabil de Nicole Gheorghiu (pe atunci), ceea ce a făcut ca publicul să o perceapă ca pe o mică Thalia a României din acele vremuri.

Debut legendar în cinematografie

Telenovela „Lacrimi de iubire” a fost rampa de lansare pentru Nicole Gheorghiu, rolul din această producție românească aducându-i succesul binemeritat într-un timp record. Ulterior, actrița a fost cooptată în filmul francez „What War May Bring” din 2010. Totuși, imediat după încheierea filmărilor, Nicole Gheorghiu a decis să se retragă din lumina reflectoarelor. Tot în acea perioadă, actrița a lucrat și ca fotomodel și a reprezentat imaginea mai multor branduri cunoscute.

Ce face astăzi

La 42 de ani (și doar câteva ore!), Nicole este mama a doi copii, este de meserie psihoterapeut și lucrează cu cei mici, așa cum și-a dorit dintotdeauna. Rar mai apare în emisiuni sau podcasturi. și asta pentru că preferă să trăiască în tihnă, alături de familie, departe de ochii curioșilor.

„Mi-am reorientat cariera. Era într-adevăr o perioadă bună, numai că îmi plăcea foarte mult partea asta de psihologie. Și atunci, după ce am terminat cu filmul, făcusem deja o facultate, terminasem ASE, management, dar mai era varianta pe care am iubit-o din copilărie, lucrul cu oamenii...”, spunea, în trecut, Nicole Gheorghiu într-o emisiune TV.

Cel mai frumos cadou

Am întrebat-o pe Nicolle care a fost cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodată de ziua ei și cum se simte viața la 42 de ani. Iată ce ne-a răspuns:

"Cel mai frumos cadou de ziua mea este să văd fețele sănătoase și fericite ale copiilor mei. Bombonelele în formă de inimioare, cumpărate pe ascuns de ei și bilețelele cu inimioare și semnături sunt adevărate comori pentru sufletul meu. Cadoul de la soțul meu nu a fost o surpriză, ci este ceva ce mi-am dorit mult. Astăzi, într-o zi de marți, 28 mai, aleg să îmi petrec ziua alături de familia mea.

Pentru mine, este esențial să trăiesc momentul prezent, nu înainte sau după ziua mea, de aceea prefer să sărbătoresc chiar în ziua aniversării. Am avut și voi avea întotdeauna răbdarea să aștept momentul și sa trăiesc prezentul. Viața la 42 de ani se simte plină de recunoștință și împlinire. Mulțumesc tuturor pentru urări și pentru gândurile bune" a spus Nicolle pentru DC News.

Așa arată astăzi Nicolle Popescu:

În curând DC News va publica un interviu în exclusivitate cu actrița Nicolle Popescu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel