Panigiri este un festival tradițional și cultural vechi de secole, care este organizat în timpul lunilor de vară, în special în satele de pe insulele grecești, dar și pe continent, unde este sărbătorit sfântul protector.
Sărbătoarea creștină, petrecută cu muzică, dans, mâncare și voie bună
Sărbătoarea începe la biserica locală, dimineața, și este urmată de muzică bună, mâncare, vin local și mult dans, elementele cheie care fac Panigiri ceea ce este, o sărbătoare plină de voie bună și veselie.
După ceremonie, sunt întinse mesele, oamenii stau împreună, la mesele comune, mâncând delicatese locale, printre care măsline, brânză, carne, fructe de mare, salată grecească și alte feluri de mâncare din regiune. Localnicii și oaspeții lor dansează și cântă muzică tradițională, iar distracția continuă până a doua zi dimineața, când formația locală oprește muzica, scrie greekcitytimes.com.
Moment autentic pentru turiști
Grecii văd în acest festival un bun moment de a aduce împreună tinerii cu bătrânii, dar și un moment autentic pentru turiștii care cunosc localnicii și modul în care ei petrec.
Pe scurt, Panigiri, este o combinație a unei sărbători religioase cu un festival social, un moment de neuitat pentru orice străin care are norocul să participe.
Kalo Dekapendavgousto!
În lunile de vară, în toată Grecia, de la cele mai mici biserici din cele mai mici sate până la cele mai mari orașe, grecii păstrează vie această tradiție veche de secole; mai ales pe 15 august, unde toată lumea sărbătorește Panagia și Dekapendavgousto, adică Adormirea Maicii Domnului, din 15 august. Așadar, oriunde te-ai afla în Grecia mâine, bucură-te de ziua ta și Kalo Dekapendavgousto (15 august fericit)!
Minunea din Kefalonia, șerpii Maicii Domnului
În Kefalonia, minunata insulă grecească, scăldată de apele Mării Ionice, de un albastru ireal, în fiecare an, în 15 august, apar șerpii Maicii Domnului. E o minune care a protejat insula din cele mai vechi timpuri.
În fiecare an, în luna august, la capătul sud-estic al insulei, mai mulţi şerpi mici neprimejdioşi purtând pe cap semnul Crucii apar în jurul vechii clopotniţe a bisericii din localitatea Markopoulo. Ei se arată mai întâi în preajma sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului, pe 6 august. De atunci şi până la praznicul Adormirii Maicii Domnului, de pe 15 august, în fiecare noapte se citeşte câte un paraclis. Îndată după praznic, ei sunt aşezaţi în zona vechii clopotniţe şi dispar pe dealuri, iar până în luna august a anului următor nu se mai vede nici urmă de şarpe, arată doxologia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur