Data publicării:

Ce este oculoplastia şi la ce foloseşte ea

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Oftalmestet bloc operator
Oftalmestet bloc operator

În străinătate, chirurgia oculoplastică reprezintă un segment foarte dezvoltat, medicii fiind organizați în societăți științifice, care permit dezvoltarea și aprofundarea tehnicilor chirurgicale specializate strict pe acest domeniu. În România însă, acest domeniu este ca și inexistent, fiind reprezentat extrem de deficitar.

Chirurgia oculoplastică sau oculoplastia este o supraspecializare care îi permite medicului oftalmolog să efectueze operații de reabilitare funcțională și estetică în jurul globului ocular cum ar fi: tulburări de statică palpebrală (entropion, ectropion), inegalități ale fantei palpebrale (ptoza palpebrală – micșorarea fantei palpebrale, lagoftalmia – mărirea fantei palpebrale); extirparea afecțiunilor tumorale benigne sau maligne care ridică probleme de reconstrucție post-excizie și, nu în ultimul rând, operațiile de reconstrucție în urma unor traumatisme.

Tot de chirurgia oculoplastică țin și afecțiunile căilor lacrimale, dar și operațiile de estetică palpebrală care implica de cele mai multe ori extirparea de țesut suplimentar, pleoapele având atât rolul de protecție a globului ocular, cât și un rol estetic în fizionomia feței.

Daca nu sunt realizate la timp și corect, oculoplastiile implică pentru pacient disconfort estetic și funcțional. Necunoașterea anumitor afecțiuni ale pleoapelor, care necesită tratamente specifice, duce la complicații uneori foarte grave. Există tumori care au aparența unei inflamații care sunt greșit tratate (ca o banală conjunctivită de exemplu), și care nediagnosticate la timp au consecinte extrem de grave. Multe afecțiuni tumorale nu dor și de aceea intervenția chirurgicală este tergiversată și de către pacient.

Oftalmestet este singura clinică privată de oftalmologie din România în care, pe lângă operațiile oftalmologice de rutină (cataractă, glaucom etc.), se practică chirurgia oculoplastică de către un medic acreditat în această supraspecializare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel