Data publicării:

Ce este norma Euro 7 și de ce mașinile vor costa mai mult

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Photo by form PxHere
Photo by form PxHere

Comisia Europeană a prezentat noile standarde Euro 7 care au noi ținte ambițioase de reducere a emisiilor, față de care, însă, industria auto se opune deja, plângându-se că solicitările de la Bruxelles vor costa prea mult sectorul auto.

”Prin regulamentul ”Euro 7” ne vom asigura că mașinile cu motor cu combustie introduse pe piața noastră până în 2035, precum și vehiculele comerciale grele și vehiculele electrice, sunt cât mai curate posibil, cât mai mult timp posibil, oriunde sunt utilizate”, a declarat comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, prezentând propunerea care vizează în principal reducerea emisiilor de oxizi de azot (NOx) și particule (Pm2,5).

”Considerăm că propunerea este echilibrată” și necesară ”pentru a ne proteja climatul”. Așadar, ”pe lângă monitorizarea și sprijinirea electrificării flotei auto, acum abordăm emisiile care agravează poluarea aerului și ne afectează sănătatea”, a adăugat comisarul francez, potrivit Europa Today.

Transportul rutier este principala sursă de poluare a aerului în orașe

În 2018, peste 39% din emisiile de NOx și 10% din emisiile primare de PM2,5 și PM10 din UE au provenit din transportul rutier. Aceste procente sunt mult mai mari în orașe, unde transportul este în mod regulat principala cauză a poluării aerului și se estimează că a provocat aproximativ 70.000 de decese premature în Europa doar în 2018.

Conform previziunilor executivului UE în 2035, Euro 7 va reducerea emisiilor totale de NOx ale autoturismelor și camionetelor cu 35% față de Euro 6 și cu 56% la autobuze și camioane. În același timp, particulele de eșapament vor fi reduse cu 13% pentru mașini și camionete și cu 39% pentru autobuze și camioane, în timp ce particulele de la frânele mașinii vor fi reduse cu 27%. Data de începere a noului regulament este 1 iulie 2025 pentru vehiculele ușoare și 1 iulie 2027 pentru vehiculele grele.

În practică, propunerea, care va trebui acum să treacă sub controlul Consiliului și al Parlamentului, înlocuiește și simplifică standardele de emisii separate anterior pentru mașini și furgonete (Euro 6) și pentru camioane și autobuze (Euro VI) și unifică limitele de emisie pentru toate autovehiculele într-un singur set de reguli.

Conformitatea pentru mașini și autoutilitare va fi verificată până când acestea ating 200.000 de kilometri și vârsta de 10 ani. Acest lucru dublează cerințele de durată stabilite de standardele Euro 6/VI (100 de mii de kilometri și vârsta de 5 ani). O creștere similară va avea loc și pentru autobuze și camioane.

Costuri mai ridicate pentru industrie

Pentru industrie, îndeplinirea acestor noi standarde în producția de vehicule va avea un cost, chiar dacă Bruxelles susține că ”aceste reduceri de emisii ar trebui realizate cu tehnologiile existente”. Dar creșterea preconizată a prețului mașinilor reprezintă ”doar o mică parte din costul total de achiziție a vehiculelor, sau între 90 și 150 de euro pentru mașini și autoutilitare și aproximativ 2.700 pentru camioane și autobuze”, se arată în propunerea Comisiei. 

”Din păcate, beneficiile pentru mediu ale propunerii Comisiei sunt foarte limitate, în timp ce costul vehiculelor crește considerabil”, s-a plâns Oliver Zipse, CEO al BMW și președinte al ACEA, Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile, care a declarat că au ”îngrijorări serioase cu privire la propunere". ”Pentru a se conforma Euro 7, producătorii de camioane vor trebui să transfere resurse inginerești și financiare semnificative de la vehiculele electrice cu baterii și celule de combustibil la motorul cu ardere internă. Acest lucru va avea un impact major asupra tranziției noastre către vehicule cu emisii zero. Nu este bine pentru climă, nu este bun pentru sănătatea oamenilor și nu este bun pentru industrie”, a adăugat Martin Lundstedt, CEO Volvo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel