Ce este cercetarea în intelligence. Prof. Tiberiu Tănase: „Puține universități au înțeles importanța…”/ VIDEO
Invitat în emisiunea De Ce Citim, Dr. Tiberiu Tănase, Secretar al DIS/CRIFST, al Academiei Romane, redactor adj. revista Studii și Comunicări, a vorbit despre importanța studiilor de intelligence în mai multe domenii.
„Unul din subdomenii este intelligence-ul competitiv. Competitivitatea prin informație. Această competitivitate prin informații este necesară în orice domeniu. Nu este vorba numai despre studiile de securitate. În general, la noi s-a accentuat și aici avem o carență de cultură de securitate, în care, pe de-o parte se difuzează prea puțin, adică se explică foarte puțin și se înțelege foarte puțin, pe de altă parte mass-media trebuie să cunoască mai bine și mai corect punctul de vedere al specialiștilor. Nu avem foarte mulți specialiști, de aceea se preiau lucruri care nu țin de cercetare. Avantajul meu a fost că nu am activat doar ca analist de informații sau doar ca profesor. Am făcut cercetare în intelligence și asta înseamnă foarte mult. Cercetarea în intelligence presupune o pregătire mult mai intensă pe domeniul respectiv și realizarea unor studii și proiecte care să poată fi puse la dispoziția universităților. Cum stau universitățile? Păi, destul de puține universități au înțeles importanța acestor studii și au introdus în programele lor. Spre deosebire de celelalte din Uniunea Europeană și Statele Unite” spune dr. Tiberiu Tănase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News