Data publicării:

Ce efecte are aplicația Facebook asupra bateriei

Autor: DCNews Team | Categorie: Tehnologie
WhatsApp

Ștergerea aplicației Facebook ar putea avea un efect mai mare decât ați fi crezut asupra bateriei.

Se știe de ceva vreme că aplicațiile rețelelor sociale, precum Facebook, pot avea un efect negativ asupra autonomiei bateriei unui dispozitiv mobil. După cum scrie site-ul Gizmodo, Facebook a avut o serie de probleme când a venit vorba de dezvoltarea pentru Android, iar una dintre cele mai importante a fost efectul negativ asupra autonomiei bateriei. În mod interesant, pentru a evidenția cât mai bine problemele, angajații companiei ar fi încurajați în ziua de azi de conducere să opteze pentru terminale Android, scrie Playtech.

În luna ianuarie a acestui an, un jurnalist Android Central a publicat un material cu privire la Facebook. În textul respectiv, era demonstrat faptul că bateria telefonului rezista mai mult în timp după ce aplicația era dezinstalată. Iar rezultatele au fost confirmate și de către membri ai comunității Reddit. Cei de la Tech World Zone au urmat exemplul acela, eliminând aplicația și înlocuind-o cu Metal for Facebook & Twitter. Aceasta din urmă nu face decât să mascheze site-ul mobil al rețelei sociale.

Folosind un Huawei Nexus 6P în cadrul testelor, TWZ a observat o creștere a autonomiei bateriei cu nu mai puțin de 20% pe parcursul primei zile, iar rezultatele au fost constante pe parcursul întregii săptămâni. Desigur, nu trebuie să aveți întotdeauna încredere totală în vorbele altora. Astfel, este indicat să testați pe propriul telefon o asemenea soluție, pentru a analiza rezultatele. Metal App are review-uri foarte bune pe Google Play Store, iar Gizmodo recomandă și Tinfoil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel