Ce e în spatele anunţurilor triumfaliste cu miliardele de euro de la UE. Roxana Mînzatu: Oamenii rămân şocaţi
Roxana Mînzatu, cea care a ocupat funcţia de ministru al Fondurilor Europene în Guvernul PSD și care, în prezent, este consultant în afaceri a vorbit, pentru cititorii DC News, despre lucrurile pe care oamenii trebuie să le afle despre fondurile europene şi despre cum pot fi accesate acestea.
Roxana Mînzatu a oferit o lecție practică privind accesarea fondurile europene din care vom afla: care sunt liniile de finanțare disponibile, cum și când se poate accesa, cine este eligibil și pentru ce proiecte se poate obține finanțare nerambursabilă, în direct la DC News şi DC News TV, la emisiunea "Din culisele Europei".
"E atât de important să demistificăm acest subiect pentru că eu cred că pentru România Uniunea Europeană şi apartenenţa la clubul european se traduc printre altele prin aceste fonduri europene. Românii asta percep: libera circulaţie, programe cum e ERASMUS care a permis tinerilor noştri să studieze în afară, şi fondurile europene. (...)
De ce suntem în această ceaţă şi în această confuzie – şi se întâmplă, într-adevăr, destul de constant cu privire la care sunt liniile de finanţare, când se pot ele accesa, concret cine este eligibil şi pentru ce poate lua fonduri, de ce nu avem mai mult în presă şi în comunicarea mainstream informaţii practice despre fondurile europene – încă nu am răspuns la această întrebare.
Se vorbeşte foarte mult în cheie politică de obiective mari, de zeci de miliarde de euro pe care, sigur, statele, guvernele, le negociază dar după aceea, când să zicem o companie sau o primărie după ce a văzut la televizor că vin zecile de miliarde de euro pe PNRR sau că sunt alte zeci de milarde de de euro pe exerciţiul 2021-2027, când ajung în faţa unui consultant – şi eu m-am întors în mediul privat acum – rămân oamenii şocaţi să ştie că de fapt nu avem ghiduri, nu avem linii de finanţare concrete, decât pentru un număr limitat de oportunităţi de finaţare. Asta este realitatea: de la discursul public, politic, de la Bruxelles, din Bucureşti, din toate capitalele europene unde vorbim de alocări mari, şi până la momentul în care o entitate poate concret să depună o documentaţie şi apoi să şi primească banii, trec ani. Asta este realitatea", a declarat, în cadrul emisiunii "Din culisele Europei", realizată de către Claudia Ţapardel la DC News, Roxana Mînzatu.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News