”Uneori, cred într-o poză, cît într-o mie de cuvinte (alteori, un haiku îmi ajunge). Am fotografiat două rafturi din frigider, după ce am fost întrebată, în dese rînduri, cum fac să păstrez legumele și frunzele proaspete și crocante, cît mai mult timp.
Pe scurt, înfășor salata, spanacul, ridichile, cu frunze cu tot, în ștergar de bucătărie, din hîrtie sau pînză, și le așez în cutii de plastic cu capac ori acoperite cu folie, la frigider.
Folia/capacul împiedică legumele de la suprafață să se deshidrateze, iar ștergarul absoarbe umezeala ce se condensează și se scurge, cu timpul, in cutie, menținîndu-le și pe cele de jos protejate. Rezistă, astfel, și 10 zile, fara probleme. Frunzele de mărar, pătrunjel, leuștean, lobodă le țin la rece, în recipiente cu apă, ca în vazele de flori, chiar și o săptămînă, la fel de verzi și proaspete, ca-n prima zi”, a scris Olivia Steer pe Instagram.