Ce beneficii le aduc contoarele inteligente românilor
Întregul proces de măsurare și monitorizare a consumului de energie electrică se digitalizează odată cu instalarea contoarelor inteligente, care le aduc o multitudine de avantaje clienților care au instalate astfel de dispozitive.
Astfel, indexul pe baza căruia se emit facturile poate fi verificat de la distanță, fără să mai fie necesare citirile de pe teren și estimările de consum. În acest fel sunt eliminate și erorile umane legate de citirea greșită a indexului și de facturarea unui alt consum.
Clienții pot, totodată, să urmărească mai ușor consumul de energie, informațiile putând fi vizualizate atât pe calculator, cât și pe tabletă sau pe telefonul mobil. Aceștia pot astfel să își ajusteze mai ușor comportamentul de consum și să economisească astfel energie.
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, aceștia vor putea să opteze și pentru tarife flexibile în funcție de intervalul orar, de zi sau de sezon
Transmiterea de informații către dispeceratul distribuitorului de energie electrică, cu ajutorul contoarelor inteligente, permite ca defecțiunile de rețea să fie identificate mult mai ușor, iar intervențiile în caz de avarii să fie mai rapide și mai eficiente.
Totodată, clienții care au montate contoare inteligente sunt protejați de supratensiuni și pot fi reconectați mai rapid în cazul în care deconectarea a fost cauzată de incidente din reţeaua electrică.
Nu în ultimul rând, clienții economisesc cu conectările, deconectările, închiderea sau transferul unui contract, toate acestea putând fi realizate de la distanță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News