Pentru ca publicul larg să înțeleagă ceea ce va pierde România, situația poate fi comparată doar cu 11 septembrie 2001, scrie Bogdan Chirieac într-un editorial pentru DCNews, în care face analiza momentului la preluarea de către țara noastră a președinției UE. 

Iată editorialul lui Bogdan Chirieac:

Ce așteaptă România de la președinția Europei

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că se îndoiește că Guvernul de la București înțelege pe deplin ce înseamnă să conducă blocul comunitar timp de 6 luni. ”Din punct de vedere tehnic România este foarte bine pregătită pentru misiunea de 6 luni”, a declarat Juncker pentru ziarul german Welt am Sontag. ”Dar cred că guvernul de la București nu a înțeles pe deplin ce înseamnă să prezideze țările UE. Acțiunea prudentă necesită o disponibilitate de a-i asculta pe alții și o dorință puternică de a pune deoparte propriile preocupări ale cuiva” a mai spus Junker.

Pradă faimoaselor sale crize de sciatică, secretul lui Polichinelle din politica europeană, de această dată președintele Juncker a dat dovadă de o cunoaștere profundă a situației din România. Tehnic, România este pregătită bine pentru președinția rotativă. Există săli de conferință, hoteluri, restaurante cu specific românesc, coloane oficiale, protocol. Ceea ce nu este pregătit este un interes naţional pentru România. La capătul a 6 luni, în care vei avea posibilitatea să dai cuvântul, tu, - o țară de la periferia Europei - marilor puteri de pe continent, normal ar fi să poți numără o realizare, poate două. De exemplu, admiterea deplină și completă în spațiul Schengen. În loc de asta, cel mult România și Bulgaria vor obține o aprobare doar pentru aeroporturi. Zonele de mare interes comercial, așa cum sunt frontierele terestre, navale și fluviale, vor rămâne în afara spațiului Schengen. Acum există însă o altă discuție. Dacă România și Bulgaria ar fi admise în Schengen imediat ar deveni o destinație preferată pentru migranții din Orientul Mijlociu. Așa că lucrurile mai trebuie analizate. Un alt obiectiv ar fi putut să fie, după descoperirea rezervelor de hidrocarburi din Marea Neagră, recunoașterea rolului crucial în securitatea energetică a Europei. Fapt ce ar fi putut să fie urmat de mutarea unei agenții de profil pe teritoriul României. Sau s-ar fi putut constata că România are cea mai lungă graniță terestră din Europa cu spațiu necomunitar. Acest lucru ar fi putut să însemne, poate în viitorul exercițiu financiar, fonduri speciale pentru apărare și securitate.

Sunt convins că România are diplomați excelenți, care sunt capabili să definească multe alte lucruri bune și foarte bune pentru țara noastră,  care ar putea fi negociate, în liniște, la mesele ministeriale, fructele unor asemenea eforturi putând să se coacă chiar și peste câțiva ani. Important este însă să sădești ceva.

În loc de aceasta, România, în mod rațional și pragmatic, în situația în care se află, poate aștepta de la președinția UE un singur lucru: să treacă fără scandal. Cu un președinte aflat în conflict cu toată lumea, în opoziție furibundă cu Guvernul și Parlamentul, cu Opoziția care a mers până acolo încât a votat rezoluția împotriva României în Parlamentul European, cu o societate profund divizată, împinsă aproape către insurecție și fără o justiție cât de cât funcțională, România nu are gradul necesar de unitate pentru a susține în comun, în fața Europei, fie măcar o singură idee. Este de notorietate cum președintele Iohannis a anunțat el însuși că România nu este pregătită pentru președinție, iar în ultima vreme încalcă cu obstinație legea și Constuţia în speranța de a-și recapătă hastagiștii pierduți.

Ca urmare, o ocazie istorică, repetabilă abia peste 14 ani, președinția UE nu numai că nu pare să aducă beneficii țării, ci riscă să exacerbeze problemele interne ale României și să le exhibe de-a lungul și de-a latul unei Europe care nu-și găsește cadența după Brexit, după sfârșitul erei Merkel, cu un președinte francez cu un procent de credibilitate acasă de numai 8%, confruntat cu lupte de stradă pe bulevardele Parisului.

Atacul asupra Turnurilor Gemene și poziția imediată și corectă a României de atunci de a se alătura Statelor Unite au permis invitarea în NATO, un an mai târziu, și intrarea în Alianță, în 2004. Dacă România din 2001 ar fi fost condusă precum România de astăzi, probabil că azi nu eram nici în NATO, nici în UE, ci eram ceva între Ucraina și Republica Moldova.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News