Ce ascund elogiile aduse partidului AUR la Moscova: ”Sunteți pe drumul cel bun” - asta este cel mai grav, capcană mascată
Eugen Tomac, președintele PMP, a comentat declarațiile ambasadorul Rusiei la București despre partidul AUR.
Eugen Tomac, președintele PMP, a spus ce se ascunde în spatele elogiilor aduse la Moscova de către ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, pentru partidul AUR.
"Pe mine nu mă miră această abordare. Nu mă miră că există aplauze la Moscova pentru modul cum se comportă partidul AUR pentru că oricât ar încerca ei să mascheze... S-a referit ambasadorul Kuzmin expres la partidul AUR, singurul partid care nu își dorește ca România să fie puternic ancorată în Alianța Nord-Atlantică, deci chestiunea este foarte limpede, ceea ce arată foarte clar că, prin tot ceea ce face AUR, face jocul Rusiei. Nu am niciun dubiu în privința asta.
Eugen Tomac: O mare provocare pentru societatea noastră
Confirmarea aceasta diplomatică este una de validare: "Sunteți pe drumul cel bun, ne place, mergeți tot înainte", ceea ce este extrem de grav. De ce? Pentru că Rusia fructifică orice breșă, orice vulnerabilitate. Există în toate statele Uniunii Europene, nu doar în România și în momentul de față această capcană, mascată sub lozinci, aparent de interes public, urmăresc cu totul și cu totul alt obiectiv și asta este cel mai grav pentru că mulți oameni de bună credință, obosind de tot ceea ce a oferit clasa politică drept model în ultimii 30 de ani, se refugiază într-un discurs simplu, brut și extrem de limitat, dar pe înțelesul tuturor. Această chestiune reprezintă o mare provocare pentru societatea noastră.
Știți cum e, unor oameni nu le place adevărul. Acceptă doar ceea ce le convine lor. (...) Gândiți-vă că una dintre cele mai deschise răni pe care țara noastră le are în relația cu Rusia este tezaurul României. Avem 93 de tone de aur duse în timpul războiului. Arhivă, obiecte de artă, dar 91 de tone din această colecție de tezaur sunt bijuterii și obiecte rare din aur, deci avem acolo o parte din patrimoniul nostru ca țară: hărți, tablouri, obiecte de patrimoniu de la mănăstiri și muzee, duse la Moscova. Rusia pur și simplu refuză să recunoască că sunt aceste bijuterii ale României acolo, deci este o rană deschisă", a declarat Eugen Tomac, președintele PMP, la DC NEWS.
Ce a spus ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, despre AUR
Ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, a afirmat că AUR, condus de George Simion, este singura forță politică care se opune Statelor Unite ale Americii și ideilor globaliste. Potrivit lui Kuzmin, mulți români evaluează importanța relațiilor de bună vecinătate cu Rusia mult mai realist decât autoritățile române. El a făcut aceste declarații într-un interviu pentru TASS.
"Există un consens destul de larg pro-atlantic și pro-european în elita politică românească. Dar dacă conducerea politică adoptă o poziție fără ambiguitate neprietenoasă față de Rusia, atunci există alte opinii realiste în societate", a declarat Veleri Kuzmin.
"La ultimele alegeri parlamentare, Alianța naționalistă pentru Unirea Românilor a reușit să treacă pe neașteptate. În timp ce în cercurile politice ale României deja se vorbea deschis despre necesitatea de a se supune voinței noului hegemon neocolonial - Statelor Unite ale Americii, acest partid a început să vorbească cu voce tare despre interesele naționale, deși într-un mod foarte ciudat "unionist român", așa cum este adesea numit", a mai spus Valeri Kuzmin. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News