Data publicării:
Ce ar fi făcut Băsescu în locul lui Drulă: Chit că mă certam cu ei!
Traian Băsescu a spus ce ar fi făcut în locul lui Cătălin Drulă, în cazul grevei de la Metrorex.
Cătălin Drulă ar fi trebuit să se adreseze vineri dimineață instanței de judecată. Dacă nu dialoghează cu Ion Rădoi greșește, spune Traian Băsescu, fost ministru al Transporturilor: „Eu, chit că mă certam cu ei, mă duceam cu nervii pregătiți pentru discuții de uzură”.
„Inteligent ar fi fost dacă imediat ce s-a declanșat conflictul făcea o întâmpinare în instanță, pentru ca instanța să suspende acest conflict, urmând să facă anchete disciplinare pe urmă. Era imperios necesar să meargă la Tribunal. Eu mergeam la Tribunal în primele 30 de minute. Trebuie să vă spun că la compatimentul juridic al ministerului, cel puțin în timpul meu, erau întâmpinări standardizate și doar completam numele sindicatului”, spune la Digi24 europarlamentarul PMP Traian Băsescu.
"Dacă nu are ce să discute, greșește"
El afirmă că actualul ministru al Transporturilor ar fi trebuit să meargă în subteran pentru a discuta cu sindicaliștii.
„Este clar că în astfel de momente atitudinea sindicalistului este fundamentală. Adică dacă-l văd că plânge și dă vina pe trecut nu-l bagă niciun sindicalist în seamă. Primul lucru este dialogul”, adaugă Băsescu.
Traian Băsescu spune că negocierile nu ar fi trebuit să aibă loc la sediul Prefecturii.
„Dacă nu are ce să discute, greșește. Eu, chit că mă certam cu ei, mă duceam cu nervii pregătiți pentru discuții de uzură. Până la urmă o scoteam la capăt - ori cu hotărâre judecătorească, ori cu o soluție de mijloc”, mai spune Băsescu.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, cere autorităților să „intervină și să elibereze șinele de ilegaliști” și îi transmite un mesaj liderului sindicaliștilor de la metrou: „Rădoi, s-a terminat! Ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge”. Drulă afirmă că nu va dialoga cu Rădoi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News