Ce alimente și băuturi trebuie să eviți în timpul sarcinii
Când ești gravidă vrei să faci totul pentru copilul tău și să îți dai tot interesul în a-i asigura o protecție cât mai bună, iar cel mai important lucru este să ai grijă la alimentele pe care le consumi.
Mămicile care au diabet zaharat și nu numai, trebuie să evite anumite alimente în timpul sarcinii, pentru a proteja copilul, cât și pe ele. Este important să mănânce corect și să evite alimente care ar putea fi dăunătoare pentru dezvoltarea copilului.
Specialiștii au demostrat că aproximativ 85% dintre femeile gravide resimt pofte pentru cel puţin un aliment şi că aceste afinităţi culinare pot suferi modificări în funcţie de etapa de dezvoltare a sarcinii.
Ginecologii avertizează în legătură cu pericolele pe care le pot aduce micile răsfățuri gastronomice din timpul sarcinii.
Iată câteva alimente ce trebuie eliminate din farfurie:
Mercurul
Este un lucru comun, de care am mai auzit și se află într-o cantitate mare în fructele de mare. Prea mult mercur poate afecta dezvoltarea sistemului nervos a copilului.
Alimentele de evitat sunt: peștele-spadă, macroul și peștele țiglă. Alți pești, care conțin cantități mai mici de mercur sunt: creveții, tonul la consevă, somonul și Pollock.
Pește crud sau crustacee
Acestea trebuie evitate cu totul. Dacă totuși consumați, asigurați-vă că toți peștii sunt gătiți la o temperatură internă de 145 de grade. Este recomandat să se evite hot-dogul.
CITEȘTE ȘI: BANCUL ZILEI: Două mămici blonde fac schimb de experiență
Evită toate brânzeturile nepasteurizate, cum ar fi: brie, feta și brânza albastră, cu excepția cazului în care sunt etichetate în mod clar ca fiind pasteurizate. De evitat sunt și alte produse nepasteurizate: sucul, cidrul sau laptele.
Cofeina
Sarcina poate sa te facă să te simți foarte obosită. Din păcate, cofeina poate traversa placenta, așa că cel mai bine este să eviți sau să elimini cafeaua.
Pentru femeile gravide, cofeina ar trebui limitată la mai puțin de 200 mg pe zi. O ceașcă de cafea conține aproximativ 95 mg de cofeină, în timp ce una de ceai conține aproximativ 47 mg.
„Dacă gravida suferă de constipaţie sau dureri de cap, cafeaua poate ajuta la ameliorare şi este acceptată pe toată durata sarcinii, cu condiţia să nu fie consumată în exces”, susţine dr. Ionela Anghelescu.
Ficatul
Ficatul este o sursă importantă de fier pentru organism, însă acesta conţine şi o cantitate bogată de vitamina A şi trebuie consumat cu moderaţie.
Ceaiul verde
Acesta este considerat un aliat al sănătăţii. Consumul excesiv al acestui tip de ceai poate duce la absorbţia deficitară a acidului folic în timpul sarcinii şi deci, la instalarea afecţiunilor corelate cu lipsa acestei substanţe nutritive, printre care şi anemia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News