Data actualizării:
Data publicării:

Ce aduce Luna Plină în Pești de pe 10 septembrie pentru fiecare zodie/ascendent

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Daniela Simulescu, astrolog DCNews
Daniela Simulescu, astrolog DCNews

Daniela Simulescu, astrolog, are o emisiune specială despre Luna Plină în Pești de pe 10 septembrie.

Pe 10 septembrie, este Lună Plină în Pești. Cel mai bun moment din an pentru renunțare. Cei mai afectați vor fi cei cu marcaj mobil în astrogramă (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești). „Își vor da seama, într-un mod mai plăcut sau nu, că într-o relație pot juca atât rolul victimei, cât și al vinovatului. Alții vor descoperi că trăiesc într-un balon de săpun, că au preferat să creadă o poveste, că le-a convenit să se lase mințiți. Și spun asta pentru că Luna va fi în apropierea lui Neptun, planeta haosului și a iluziilor”, a spus Daniela Simulescu.

De asemenea, tot pe 10 septembrie, Mercur își va începe a treia retrogradare a anului 2022. „Și de această dată, revine dintr-un semn de aer într-unul de pământ. Acum din Balanță în Fecioară. Ce vrea această retrogradare? Să respectăm zicala vorbe, nu fapte. Mai ales în relațiile personale. Este nevoie de muncă susținută din partea ambilor parteneri. De negocieri mature și de compromisuri”, a zis Daniela Simulescu.

Emisiunea despre Luna Plină în Pești va fi difuzată marți, începând cu ora 9.30, la DCNews și DCNewsTV. Rămâneți alături de noi!

 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel