Ce a uitat primarul Ciucu să pună în poza cu insula de pe Lacul Morii. I-a amintit Val Vâlcu
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Foto: Facebook Ciprian Ciucu
Foto: Facebook Ciprian Ciucu
Primarul Sectorului 6 al Capitalei promite că va face pe Lacul Morii insule plutitoare, dar Val Vâlcu vine cu o altă recomandare.

Jurnalistul Val Vâlcu a comentat inițiativa primarului Sectorului 6 al Capitalei care promite că va face pe Lacul Morii insule plutitoare. Potrivit lui Ciprian Ciucu acolo vor fi plantați mulți arbori, vor fi create facilități de plajă, dar și "insule plutitoare, prietenoase cu fauna". 

"Am scos la licitație Parcul Lacul Morii, Faza I. Asta însemnă că suntem în linie dreaptă și că lucrările vor începe anul acesta, imediat ce finalizăm licitația pentru lucrări! Și doar pentru lucrări deoarece proiectarea există deja, cu toate avizele necesare! Nici nu știți cât sunt de fericit că am ajuns aici! Pe scurt: -

- Plantăm mulți arbori (cca. 320) și vegetație specifică;

- Creăm facilități de plajă, ducem malul la nivelul apei;

- Reconstruim debarcaderul și introducem sporturi nautice fără motor (caiace, stand-up paddle, windsurf);

- Reconstruim pavilioanele simbol;

- Insule plutitoare, prietenoase cu fauna;

- Aducem facilități sportive.

- Insula va putea găzdui evenimente de dimensiuni medii.

Acest nou parc, va unul dintre cele mai faine locuri din București, acolo unde avem cel mai frumos apus din oraș.Și știți ce este tare? În scurt timp suntem gata sa scoatem la licitație și faza II, de-a lungul digului, un parc liniar de 2,5km cu insule plutitoare, facilități sportive și de petrecere a timpului liber, dar pe tema asta revin în curând! Proiectul este rezultatul unui concurs internațional de soluții, organizat de Ordinul Arhitecților din România! Chiar sunt fericit, astăzi am avut o zi bună!", a scris Ciprian Ciucu pe pagina sa de Facebook.

Val Vâlcu: Te mănâncă maidanezii

Jurnalistul Val Vâlcu reamintește însă despre alte probleme existente în zona Lacului Morii.

"Lipsesc gratiile din poza asta", a spus Val Vâlcu atunci când a văzut fotografiile postate de Ciprian Ciucu.

"Te mănâncă maidanezii, exact cum s-a mai întâmplat", a mai spus acesta, reamintind despre cazul femeii care a fost ucisă de câini fără stăpân pe malul Lacului Morii.

Reamintim că anul trecut, o femeie care alerga lângă Lacul Morii din Bucureşti a fost omorâtă de o haită de câini. Ana Oros ar fi fost atacată de o haită de 7-8 câini, iar medicii ajunși la fața locului nu au mai putut să o salveze. Și asta nu este tot. După această tragedie, doi câini de luptă au atacat o femeie care se plimba cu câinele ei pe digul de la Lacul Morii din Capitală. Din fericire, această femeie a reușit să scape după ce, cuprinsă de panică, s-a gândit să sară dincolo de dig, spre apă. Se pare că decizia ei, deși riscantă, a fost salvatoare în acele momente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel