Data actualizării:
Data publicării:

Ce a răspuns Prințul Charles când a fost invitat de un admirator la bere (Video)

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Instagram Clarence House
Foto: Instagram Clarence House

Prințul Charles a fost invitat nonșalant la o bere de un admirator regal. 

Alegeri prezidentiale 2024

Prințul Charles i-a lăsat pe admiratorii regali ușor uimiți, după ce un tânăr l-a invitat pe moștenitorul tronului la o bere. Prințul Charles mergea prin Piața Victoria din Birmingham în timp ce vizita orașul pentru Jocurile Commonwealth, când i-a salutat pe unii admiratori din mulțime. Când a fost văzut făcându-și drum prin piață, un localnic Daniel Walker, care se îndrepta către locul de întâlnire cu niște prieteni, s-a gândit să îi ceară Prințului de Wales să i se alăture. Videoclipul întâlnirii îl arată pe Daniel strigând: „Charles, Charles, ai de gând să mergi la o bere?”

Prințul se întoarce apoi și spune: „Ce?” iar când Daniel îl întreabă din nou, el îi răspunde îndrăzneț: „Unde?” lăsând mulţimea adunată într-o notă hilară, departe de protocolul strict. Daniel îi spune apoi: „Oriunde, Albert’s Schloss?” cu Charles spunând: „mulțumesc mult”. Dar pentru tânărul de 32 de ani, acesta nu a fost sfârșitul întâlnirii sale cu viitorul rege.

Prințul Charles a venit să vorbească cu admiratorul său îndrăzneț

El a explicat pentru Birmingham Live, citat de The Mirror: „M-am plimbat și am văzut că gardianul lui vrea să vorbească cu mine. M-am prezentat și mi-a spus că dacă stau aici, pot vorbi cu el. Am așteptat aproximativ cinci minute și prințul Charles a venit și m-a întrebat ce fac și mi-a strâns mâna. Mi-a spus „succes cu aventurile tale”. Mi-a schimbat viziunea despre Prințul Charles. Credeam că Familia Regală este blocată în timp. Mă refer la râs și glume. Prietenii mei au crezut că mint.”

Imaginile schimbului de replici au ajuns mai târziu pe Tik Tok, unde acum au fost vizionate de mii de ori. Charles a fost văzut de nenumărate ori în timp ce era în afara angajamentelor, savurând o bere.

@andrewgould6 go for beer Charles #prince #king #goforbeer #laugh #ask #question #lol #royal #charles #princecharles #commenwelthgames #birmingham #birmingham2022 #birminghamuk ♬ original sound - Andrew Gould

Americanii sunt dezamăgiți de prințul Charles după ce acesta a acceptat bani de la familia Bin Laden

După ce săptămâna aceasta a fost dezvăluit că organizația de caritate personală a Prințului Charles, Fondul de Caritate Prințul de Wales, a acceptat 1,2 milioane de dolari de la familia lui Osama bin Laden, familiile victimelor ale atacului din 11 septembrie se întreabă dacă prințul ar mai trebui să fie vreodată rege.

”Nu cred că ar trebui să fie rege”, a declarat Jim Riches care și-a pierdut fiul pompier, Jimmy Riches, în vârstă de 29 de ani, în cumplitul atac de la World Trade Center.

”Este un incompetent. O persoană normală și-ar fi dat seama de ceea ce s-a întâmplat atunci... totuși, el a acceptat să ia banii. Eu sunt supărat. Ar trebui să se pună în pielea mea. Dacă ar fi fost fiul lui cel care ar fi murit în World Trade Center, ar fi fost complet diferit.”

Prințul Charles, în vârstă de 73 de ani, s-a întâlnit cu Bakr și Shafiq bin Laden, frații vitregi ai lui Osama bin Laden, la Londra pe 30 octombrie 2013, pentru a intermedia plata,  potrivit Sunday Times of London, citat de NY Post.

Fostul președinte al Centrului Memorial și Educație al 11 septembrie din Wisconsin a declarat: ”Nu cred că cei doi frați Bin Laden sunt implicați în activități teroriste. Probabil banii au fost donați pentru a le aduce credibilitate dar organizația de caritate ar fi trebuit să refuze. Acest lucru este de prost gust și sunt profund dezamăgit. Ne doare pe toți”, a fost părerea acestuia.

”Ar trebui să dea banii înapoi și să fie investigat. Cred că este o întrebare bună dacă ar trebui sau nu să devină rege”, a declarat Brett Eagleson al cărui tată a murit in atacul din 11 septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel