Ce a făcut o tânără pentru 180.000 de dolari
Ly Thi N, o tânără vietnameză, a reușit să șocheze o lume întreagă după ce s-a mutilat pentru a primi o asigurare medicală de 180.000 de dolari, potrivit adevarul.ro.
Aceasta a plătit pe cineva ca să îi taie mâna și piciorul stâng, totul pentru a-și încasa asigurarea de sănătate. Mai exact, în luna mai a acestui an, Ly Thi N și-a convins un cunoscut să o ajute să se automutileze.
Cei doi au urmat planul pe care îl puseseră la punct, femeia a mers în zona unei căi ferate, un al treilea complice jucând rolul martorului, chemând ambulanţa şi anunţând poliţia despre „accidentul" în care femeia şi-a pierdut mâna şi piciorul stâng.
Poliţiştii au devenit suspicioşi după ce au aflat că femeia şi bărbatul în vârstă de 21 de ani, care se presupunea că a găsit-o din întâmplare, se ştiau foarte bine de mult timp. După mai multe investigații, s-a aflat despre planul femeii în vârstă de 30 de ani, iar forțele de ordine au decis că handicapul acesteia este o pedeapsă suficientă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News