Ce a făcut Mbappe la Madrid chiar în ziua sa liberă acordată de PSG - foto
Francezul Kylian Mbappe a sosit luni la Madrid, profitând de ziua liberă acordată fotbaliştilor lui Paris Saint-Germain, şi a luat masa în capitala Spaniei alături de marocanul Achraf Hakimi, coechipierul său cu care are o relaţie bună, alimentând astfel zvonurile despre un transfer al său la Real Madrid în sezonul următor, scrie EFE.
Clubul condus de Florentino Perez a încercat în vara anului trecut să-l transfere pe atacantul francez, dar oferta sa, care a ajuns până la 180 de milioane de euro, a fost respinsă de PSG.
Mbappe va fi liber de contract pe 30 iunie 2022
Acum, Mbappe va fi liber de contract pe 30 iunie şi pare aproape să semneze cu gruparea de pe Santiago Bernabeu.
În contextul acestor zvonuri, Mbappe a apărut luni la restaurantul Lena Madrid, a anunţat postul de radio Cadena Cope. Campionul mondial din 2018 a luat masa aici timp de aproape două ore, însoţit de bunul său prieten Achraf Hakimi, fost jucător al lui Real, format la clubul madrilen. Vineri, presa franceză anunţa că Mbappe se pregăteşte să semneze un nou acord cu PSG.
VIDEO

???? ¡Imágen @partidazocope!

???? @KMbappe está en Madrid

???? #PartidazoCOPE pic.twitter.com/4KV5GPhxor
— El Partidazo de COPE (@partidazocope) May 9, 2022

Citește și - Paris Saint Germain, echipa lui Messi, Neymar şi Mbappe, pierderi cât suma de transfer a lui Neymar
Paris Saint Germain e pe pierdere. Clubul parizian a înregistrat pierderi uriaşe în sezonul 2020/2021. Clubul Paris Saint-Germain a înregistrat pierderi de aproape 225 de milioane de euro în sezonul 2020/21, marcat de o criză a drepturilor de televiziune în prima ligă franceză de fotbal şi de meciuri cu porţile închise din cauza pandemiei de Covid-19, potrivit raportului anual al autorităţii financiare din fotbalul francez (DNCG), transmite AFP.
Deficitul clubului (224,28 milioane de euro) a crescut cu 80%
Deficitul clubului (224,28 milioane de euro) a crescut cu 80% faţă de cel din exerciţiul financiar precedent (124,2 milioane de euro), întrerupt în martie 2020 din cauza pandemiei. Conturile a 17 din cele 20 de cluburi din elita fotbalului francez au terminat pe roşu, potrivit datelor difuzate miercuri de Liga de fotbal profesionist (LFP), în vreme ce cu un an înainte numărul lor era de doar zece.
Pierderile totale înregistrate de cluburile din Ligue 1 se ridică la 646 de milioane de euro, grupările cu cel mai mare deficit, după PSG, fiind Lyon (107 milioane de euro), Olympique Marseille (76 milioane de euro) şi Bordeaux (67 de milioane de euro). Citește continuarea articolului aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News