Data publicării:
Ce-a făcut Angela Merkel ca să nu mai tremure la ceremonia de primire a prim-ministrului danez
Cancelarul german Angela Merkel a stat jos în timpul ceremoniei de primire a prim-ministrului danez Mette Frederiksen, o încălcare a protocolului, la o zi după ce a tremurat incontrolabil în timpul unei întâlniri cu premierul finlandez Antti Rinne, pentru a treia oară în ultima lună, conform Reuters.
Conform protocolului, cancelarul și prim-ministrul ar fi trebuit să stea în picioare în timpul paradei militare organizate pentru întâmpinarea invitatului oficial la Berlin. Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a stat alături de Angela Merkel pe tot parcursul ceremoniei. Ulterior, cele două au intrat în clădirea cancelariei germane.
Angela Merkel a fost surprinsă tremurând incontrolabil, pentru a treia oară în ultimele săptămâni, miercuri, în timpul ceremoniei de întâmpinare a prim-ministrului finlandez la Berlin. Un purtător de cuvânt al Guvernului german a transmis în urma incidentului de miercuri că Angela Merkel se simte bine și că întâlnirea oficială cu Rinne va continua conform programului, transmite Mediafax.
Cancelarul german a fost văzut tremurând prima dată în timpul unei întâlniri oficiale cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a avut loc la Berlin. În urma acestui episod, Merkel a transmis că și-a revenit, fiind doar un caz de deshidratare. Situația s-a repetat după opt zile, când Angela Merkel a tremurat incontrolabil în timpul unei ceremonii oficiale desfășurate în Berlin. În urma incidentului de miercuri, Angela Merkel, care va împlini curând 65 de ani, a transmis că se simte "foarte bine" și că „nu există motive de îngrijorare”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News