Ce a descoperit o femeie în peretele casei în care tocmai s-a mutat?
O femeie care își făcea curățenie în apartamentul în care s-a mutat cu chirie, în China, a descoperit o cutie cu obiecte în valoare de 56.000 de dolari ascunsă într-un perete. În loc să păstreze comoara, femeia a început să facă demersuri pentru găsirea posesorului de drept, iar povestea ei s-a viralizat.
Jiang Jingping, o femeie de aproximativ 50 de ani, a spus că, pe 20 iulie, își făcea curățenie în apartamentul proaspăt închiriat în Zhenhai, Ningbo, când a găsit un seif verde mascat în colțul unui perete, potrivit Insider, care citează presa chineză.
În interior se aflau cinci certificate de depozit, inele din aur, coliere și alte bijuterii, toate în valoare de peste 400.000 de yuani, adică 56.000 de dolari. „Am fost luată prin surprindere și nu știam ce să fac”, a declarat femeia.
Jiang, care lucrează la o agenție pentru sprijinul persoanelor cu dizabilități, a spus că a alertat autoritățile din cartier, care i-au dat în urmărire pe foștii proprietari ai casei.
Locuința a fost deținută anterior de doi soți în vârstă care au murit. Apartamentul a fost vândut apoi de familia decedaților, care nu știa nimic despre comoara ascunsă în perete.
Nepotul fostului proprietar, Zhou Jian, suferă de paralizie pe o parte a corpului și a fost bucuros să primească banii, au declarat atoritățile.
Zhang Jingbo, secretarul comitetului local al Partidului Comunist, a lăudat-o pe Jiang pentru gestul ei, spunând că aceasta merită toată recunoștința.
Povestea femeii a devenit virală pe rețelele sociale chineze, fiind vizualizată de peste 100 de milioane de ori pe Weibo, versiunea chineză a Twitter.
În videoclipurile care au circulat pe Weibo, Jiang este văzută arătând spre un compartiment ascuns într-un perete unde se află un mic seif. În clip sunt prezentate și obiectele de valoare din ascunzătoare, conform DIGI24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News