Curtea Constituţională a României a sesizat secretarul general al Consiliului Europei, Comisia de la Veneţia şi preşedintele Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene cu privire la atacurile declanșate împotriva Curții în ultima perioadă. Fostul judecător CCR, Toni Greblă, susține că actualii membrii nu își pot desfășura activitatea sub o asemenea presiune. "Este o reacție absolut normală a Curții Constituționale a României, care este evident că nu își pot pot desfășura activitatea sub o asemenea presiune din partea decidenților politici și administrativi. Aici nu ne referim la articole de presă, nici la părerea unor cetățeni, este de-a dreptul un atac furibund, mai dur decât cel din primăvara anului 2015, care i-a deterrminat pe judecătorii CCR să adopte o asemenea decizie fără precedent, o Curte Constituțională să ceară protecția unor instituții și autorități din alte țări pentru a-și putea exercita activitatea", a declarat Toni Greblă.
Într-un stat normal este de neacceptat
"Acum este un atac de-a dreptul concertat direct asupra activității și soluțiilor pe care le pronunță Curtea Constituțională. Ceea ce într-un stat normal este de neacceptat. Gândiți-vă la judecătorii actuali ai Curții Constituționale care sunt obligați să medieze, prin deciziile prin care le adoptă, de-a dreptul o nebunie în plan politico-juridic, o nebunie care a cuprins instituțiile fundamentale ale statului", a mai spus Toni Greblă la România Tv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă