Data publicării:
CCR motivare Lege alegere Președinte, impact asupra prezidențialelor 2019? Augustin Zegrean: Am spus încă din 2012 că trebuie să se adopte un Cod Electoral!
CCR arată, în motivarea deciziei de admitere a mai multor contestații ale candidaților la prezidențiale că Legea pentru alegerea Președintelui României are imperfecțiuni, iar BEC are un rol formal, neputând realiza un control efectiv și real.
”Curtea Constituțională a constatat o serie de imperfecțiuni ale legislației în domeniu, cu precădere în ceea ce privește modul de reglementare a cerințelor pentru depunerea candidaturilor și verificărilor ce trebuie realizate de Biroul Electoral Central, în corelație cu termenele foarte scurte prevăzute de legislația electorală pentru realizarea acestor verificări, precum și pentru soluționarea contestațiilor de către Curtea Constituțională", arată judecătorii CCR, în motivarea deciziei.
Totodată, Curtea a constat, referitor la listele de susținători că ”procedura de verificare, sub aspectul termenelor în care se desfăşoară, nu numai că este improprie, dar transformă actul de verificare într-o formalitate care anulează scopul reglementării. Astfel, toate aspectele privite coroborat: (i) numărul nedeterminat de candidaţi care pot formula propunerile de candidatură în intervalul relativ scurt prevăzut de calendarul alegerilor, (ii) numărul nedeterminat de persoane care pot formula contestaţii, (iii) numărul minim de 200.000 de alegători care trebuie să se regăsească pe lista de susţinători a fiecărui candidat, (iv) datele cu caracter personal care trebuie supuse verificării, sub sancţiunea răspunderii penale a falsului în declaraţii, nu fac altceva decât să demonstreze că autorităţile publice implicate în procedura de verificare a îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă", potrivit motivării.
Magistrații CCR au apreciat că „legiuitorul trebuie să reconsidere soluţiile legislative cuprinse în Legea nr. 370/2004, astfel încât să asigure autorităţilor publice implicate în procedura înregistrării candidaturilor la alegerea Preşedintelui României termenele şi instrumentele proprii unui control efectiv, de natură să satisfacă scopul şi exigenţele impuse de lege".
Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, a comentat pentru DC News, solicitarea CCR privind această lege
Augustin Zegrean a fost întrebat dacă motivarea CCR are vreun impact asupra alegerilor prezidențiale 2019.
”CCR nu îi ”obligă” să facă legea astăzi pentru alegerile prezidențiale 2019, ci în general. Sunt o mulțime de legi declarate neconstituționale care nu au fost puse în acord cu deciziile CCR. Parlamentarii au alte preocupări, nu îi interesează. În mod normal, parlamentarii ar trebui chiar acum să modifice legea în loc să se ocupe de scandaluri. Ar trebui ca Guvernul să facă un proiect de lege, să modifice legea alegerii președintelui. Este complicat... este complicat”, a zis Augustin Zegrean pentru DC News.
”În mod normal, CCR nu dă dispoziții, poate să dea sugestii Parlamentului, dar mai mult de atât nu. Am spus încă din 2012 că trebuie să se adopte un Cod Electoral. Vedeți că, de fiecare dată când sunt alegeri, apare ideea de modificare a legii electorale. Nici până astăzi nu a fost făcut un Cod Electoral”, a mai spus fostul președinte al CCR pentru DC News.
FOTO AGERPRES.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News