Data actualizării:
Data publicării:

CCR: Modificările aduse Codului penal - parţial neconstituţionale

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
CCR
CCR

CCR a analizat sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR privind modificările aduse Codului penal şi Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Curtea Constituţională a României a admis parţial, joi, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR privind modificările aduse Codului penal şi Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR. Potrivit surselor citate, judecătorii au stabilit, printre altele, că modificările aduse infracţiunilor de abuz în serviciu şi trafic de influenţă sunt neconstituţionale şi au respins contestaţiile cu privire la abrogarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. 

Şefului statului preciza în sesizare că această lege a fost adoptată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor neconstituţional întrunită. Actul normativ nu a fost expres înscris pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, existenţa acestuia pe ordinea de zi a acestei Camere neputând fi prezumată ca fiind implicită, întrucât la momentul convocării forului în sesiune extraordinară nu fusese adoptat de Senat şi nici nu fusese înregistrat la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, completează şeful statului. 

El arată că unele prevederi ale legii încalcă decizii ale CCR, indicând modificările la "aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel