CCR: Garanția de bună conduită reținută automat de autorități, declarată neconstituțională
CCR a decis joi neconstituţionalitatea prevederii legislative prin care autorităţile au obligaţia de a reţine garanţia de bună conduită la contractele de achiziţie, în cazul în care contestaţiile sunt respinse de Consiliul pentru Soluţionarea Contestaţiilor sau de instanţe.
CCR a constatat neconstituţionalitatea prevederilor articolului 271^2, alineatele 1 şi 2 ale OUG 34/2006 (Decizia Curţii 5/15.01.2014), introduse prin OUG 51/2014, care a legiferat obligaţia oricărui contestator în materia achiziţiilor publice de a indisponibiliza în faţa autorităţii contractante o garanţie de bună conduită în cuantum de 1% din valoarea contractului ce urma a fi atribuit.
Ulterior respingerii contestaţiei ori cererii operatorului economic, această garanţie urma a fi transferată definitiv în contul autorităţii contractante.
"Urmare a declarării drept neconstituţionale a articolului menţionat, începând cu momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial autorităţile contractante nu mai dispun de dreptul de a reţine respectiva garanţia de bună conduită la momentul rămânerii definitive a hotărârii de respingere a cererii operatorului economic contestator. Altfel spus, deşi obligaţia de constituire a garanţiei de bună conduită subzistă, Curtea Constituţională a înlăturat dreptul autorităţii contractante de a reţine automat garanţia la momentul respingerii acţiunii contestatorului nemulţumit. Este răsturnată astfel prezumţia instituită de legiuitor potrivit căreia formularea unei contestaţii cauzează automat un prejudiciu autorităţii contractante", au explicat surse judiciare citate de Mediafax.
Prevederile declarate neconstituționale de CCR
Articolul 271^2 alineatul 1 prevede: "În cazul în care contestaţia este respinsă de către Consiliu sau de către instanţa de judecată, atunci când contestatorul se adresează direct instanţei, autoritatea contractantă are obligaţia de a reţine garanţia de bună conduită de la momentul rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată. Reţinerea se aplică pentru loturile la care contestaţia a fost respinsă".
Vezi și: Legea achiziţiilor publice, modificată de Guvern. Ce înseamnă garanția de bună conduită
La alineatul 2 se precizează că prevederile alineatului 1 se aplică şi în cazul în care contestatorul renunţă la contestaţie/cerere/plângere.
Dispoziţiile vor fi suspendate de la momentul publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial, iar ulterior efectele juridice ale textelor neconsitutuţionale vor înceta dacă în termen de 45 de zile de la momentul publicării nu sunt înlăturate prin lege cauzele de neconstituţionalitate.
Cuantumul garanţiei de bună conduită se stabileşte prin raportare la valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, şi este în general de 1% din valoarea estimată, dar nu mai mult de 25.000 euro pentru contractele de până la 5 milioane euro şi nu mai mult de 100.000 de euro pentru contractele de peste 5 milioane euro.
Garanția de bună conduită, contestată înainte de a ajunge pe masa CCR
Anterior soluţionării acestei excepţii de neconstituţionalitate, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prin preşedintele Lorand Lehel Bogdan, se declarase împotriva constituţionalităţii prevederilor privind instituirea garanţiei de bună conduită, argumentând că este prea mare cuantumul acestei garanţii raportat la natura, obiectul şi piaţa existentă în prezent în România.
Citește și: Codul de conduită, în MCV. "Nu lărgește, nu îngustă atribuțiile"
În acelaşi timp, în cadrul demersurilor preliminare unui eventual proces de infringement, Comisia Europeană arăta că "măsura ar putea fi considerată disproporţionată şi merge dincolo de ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului propus, anume limitarea contestaţiilor abuzive. De asemenea, pare a avea un efect descurajant general asupra operatorilor economici".
Cu toate acestea, autorităţile române au insistat pe aceste prevederi tocmai din cauza numărului mare de contestaţii care se soluţionau cu respingere, dar care blocau proiecte şi angajau resurse ale contractorilor pentru reprezentare în instanţe, fără a beneficia de despăgubiri ulterioare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News