Data publicării:
CCR. Detalii despre sesizarea PNL-USR
CCR va discuta pe 18 iulie sesizarea PNL şi USR privind Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 18 iulie sesizarea PNL şi USR privind Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. PNL şi USR au sesizat, joi, la Curtea Constituţională Legea pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Deputaţii PNL şi USR solicită CCR să constate că acest act normativ este neconstituţional în ansamblul său, Parlamentul a procedat la adoptarea acestuia cu încălcarea dispoziţiilor art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului, referitoare la reexaminarea legii la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, ceea ce determină încălcarea dispoziţiilor art. 1, alin. (4), din Constituţie.
Semnatarii sesizării susţin că cererea de reexaminare formulată de preşedintele Iohannis evidenţiază aspecte care necesitau o analiză aprofundată în cadrul dezbaterilor parlamentare. În opinia lor, legea a fost adoptată cu încălcarea art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţie. Marţi, Senatul a respins, în calitate de Cameră decizională, reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News