CCIR solicită demisia lui Sorin Petre Dimitriu, președintele CCIB
Biroul de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) solicită în mod public demisia de onoare a dlui. Sorin Petre Dimitriu din funcția de Președinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București.
Solicitarea a fost aprobată cu unanimitate de voturi de către membrii Biroului de Conducere al CCIR, ca urmare a evenimentelor în care a fost implicat dl. Sorin Petre Dimitriu. Prezența domniei sale în funcția de președinte al CCI București în contextul recentei condamnări aduce prejudicii de imagine și credibilitate atât CCI București cât și întregului sistem cameral din Romania.
În cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României funcționează Codul de Etică al organelor de conducere alese ale CCIR și Codul etic și de integritate al angajaților CCIR, documente prin care sunt trasate regulile, principiile și valorile la care aderă întregul sistem al Camerelor de Comerț și Industrie din România, de la care nu se fac abateri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News