Cazul Timișoara. Ministerul Sănătății anunță anchetă. Șapte persoane internate
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Ministerul Sănătății, anchetă după cazul din Timișoara. Șapte persoane sunt internate pentru investigații.

Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătăte Publică Timiș, a demarat o anchetă după cazul de deratizare de la Timișoara și precizează că, în acest moment, sunt internați în spital pentru investigații 4 adulți și 3 copii, scrie Mediafax. 

„Reprezentanții DSP Timiș au prelevat probe de apă din locuințele persoanelor afectate în vederea determinărilor microbiologice și fizico – chimice în laboratorul instituției. Menționăm că inspectorii sanitari nu au putut lua legatura direct cu administratorul blocului și cu reprezentantul firmei de deratizare / dezinsecție, deoarece aceștia sunt interogați de organele abilitate, urmând ca acest lucru să aibe loc imediat ce va fi posibil", informează Ministerul Sănătății, printr-un comunicat de presă.

Control la societatea de deratizare/dezinsecție

Societatea de deratizare/dezinsecție a fost identificată și urmează să se efectueze un control pentru verificarea avizelor substanțelor biocide utilizate și a modului cum au fost administrate.

În ședința Comitetului pentru Situații de Urgență care a avut loc la Instituția Prefectului Timiș începând cu ora 14:00 s-a hotărât evacuarea întregului imobil.

„În prima etapă 45 de persoane care au fost evacuate și cazate într-un liceu timișorean au fost verificate din punct de vedere igienico – sanitar de către inspectori ai SCSP din cadrul DSP Timiș. Ancheta este în desfășurare", mai arată sursa citată.

În acest moment sunt internați 7 pacienți după cum urmează:

- 4 adulți (3 bărbați și o femeie) în Spitalul Clinic Județean de Urgență în secția de ATI, compartiment toxicologie, conștienți, cooperanti, sub supraveghere.
- 3 copii cu vârste între 2 și 8 ani în Spitalul de copii „Louis Țurcanu" și se află în stare bună.
Cifrele sunt in dinamică.

A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după tragedia care a avut loc la Timișoara, unde o femeie și doi copii au murit, după ce în bloc s-a făcut deratizare, potrivit șefului IPJ Timiș, Aurelian Alin Petecel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel