Cazul Skripal. Propunerea Rusiei, RESPINSĂ
Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a respins miercuri o propunere a Rusiei de a ancheta cu Marea Britanie cazul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal, în care Londra şi Moscova se acuză reciproc, transmite AFP. Foarate multe țăi au preferat să se abțină
"Din nefericire, nu am putut obţine două treimi din voturi în favoarea acestei moţiuni. O majoritate calificată era necesară", a declarat presei ambasadorul rus Aleksander Shulgin.
"Propunerea a fost de a avea o anchetă comună, condusă de Rusia şi de Regatul Unit. Directorul general al OIAC ar fi fost un mediator", a adăugat diplomatul.
Statele Unite şi Marea Britanie, în special, s-au opus propunerii ruse, precum şi alţii "ţinuţi de disciplina UE şi NATO", dar ambasadorul rus a subliniat că Moscova a beneficiat de susţinerea Iranului, Chinei şi a unor ţări africane.
Potrivit acestuia, din cei 41 de membri ai OIAC, 23 de ţări au votat în favoarea moţiunii ruso-iraniene ori s-au abţinut.
"Măştile au căzut", a declarat el, într-o conferinţă de presă la ambasada Rusiei la Haga, la finalul unei zile de discuţii tensionate.
Număr mare de abțineri
Surse diplomatice au indicat pentru AFP că şase ţări au votat în favoarea propunerii ruse, 15 împotrivă iar 17 s-au abţinut.
"Regatul Unit şi Statele Unite au încălcat în totalitate dreptul internaţional", a apreciat Aleksander Shulgin.
La începutul reuniunii OIAC, organizată la cererea Moscovei, Londra a calificat drept "perversă" propunerea rusă privind o anchetă comună în cazul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale.
Londra efectuează propria anchetă, cu asistenţa tehnică a experţilor OIAC.
Potrivit unei surse citate de Reuters, propunerea Moscovei a mai fost susţinută la vot de China, Azerbaidjan, Sudan, Algeria şi Iran, iar SUA şi ţările europene membre au votat contra. Au fost 17 abţineri, la reuniunea de miercuri fiind prezente 38 de ţări cu drept de vot din cei 41 de membri ai consiliului organizaţiei, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News