Data publicării:

Cazul Sebi. Răspunsul Judecătoriei Mangalia cu privire la solicitările DC News legate de atitudinea instanței din procesul lui Vlad Pascu

Autor: George Eduard Caramiciu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

DC News a solicitat în cursul zilei de ieri un punct de vedere al Inspecției Judiciare, care astăzi a demarat o anchetă asupra activității judecătoarei Ancuța Popoviciu.

În decursul zilei de ieri, DC News a solicitat reprezentanților Judecătoriei Mangalia responsabili în relațiile cu presa un punct de vedere cu privire la atitudinea și comportamentul judecătoarei Ancuţa Popoviciu, instanța responsabilă de soluționarea dosarului „2 Mai”, după informațiile oferite publicului de multiple surse media.

Astăzi, răspunsul Judecătoriei Mangalia, semnat și de Președintele instituției (care este și responsabil pentru relațiile cu presa, după cum reiese din site-ul oficial al Judecătoriei), ne spune că „Președintele Judecătoriei Mangalia nu are competența de a răspunde întrebărilor formulate de dumneavoastră”.

Reiterând întrebările inițial adresate, am solicitat instituției să ne spună cum comentează informații publice distribuite de majoritatea canalelor media, informații care nu fac obiectul unor detalii ce ar periclita buna desfășurare a procesului de judecată. În lipsa unei persoane abilitate să ne răspundă, am cerut inclusiv un punct de vedere al judecătoarei în cauză - Ancuța Popoviciu.

Solicitarea inițială a DC News: 

„Vă scriem pentru a întreba instituția dumneavoastră dacă va sancționa disciplinar activitatea judecătoarei care s-a preocupat de dosarul „2 Mai” din această zi, care nu știa despre decesul uneia dintre victime, care ar fi mestecat gumă în timp ce vorbea cu participanții procesului. De asemenea, dorim să va întrebăm dacă nu este obligația unui judecător de a avea la cunoștință datele unui dosar pe care urmează să-l soluționeze. Care este poziția judecătoarei în cauza față de trauma emoțională provocată tatălui victimei din dosar?”

Răspunsul Judecătoriei Mangalia:

Reiterarea solicitării DC News:

„Ținem să reiterăm întrebările adresate deoarece acestea nu privesc date personale sau critice la adresa procesului, astfel nu este atinsă buna desfășurare a procedurii de judecată. Întrebările privesc informații publice văzute și auzite de audiența largă.  În același timp, am adresat întrebările judecătorului Toderiță Leu-Cristina în calitate de reprezentant al instituției în relațiile cu mass-media, după cum este prevăzut chiar pe site-ul oficial (atașăm o poză în acest sens).

Solicităm respectuos un punct de vedere al instituției dumneavoastră ( sau a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu) față de reclamațiile aduse de una dintre părțile procesului în legătură cu judecătoarea cazului și atitudinea acesteia față de pierderea fiului victimei din dosarul în cauză, rugându-vă în același timp să fie luate în considerare și celelalte întrebări adresate în cursul zilei de ieri.”

Delegatul relațiilor cu presa de pe site-ul Judecătoriei Mangalia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel