Data publicării:
Cazul Lucan. Doi directori medicali, reţinuţi de DIICOT
Doi directori de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca au fost reţinuţi de DIICOT în această dimineaţă.
Dan Emil Fofiu Sânpetreanu şi Sanda Rodica Baciu, director administrativ, respectiv, director economic în cadrul Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, au fost reţinuţi joi dimineaţa de procurorii DIICOT, în dosarul în care au fost efectuate percheziţii la clinica privată a chirurgului Mihai Lucan, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
În cursul zilei de joi vor fi aduse la sediul DIICOT din Bucureşti şi alte persoane pentru audieri, printre care şi Mihai Lucan, relatează Agerpres.
Poliţiştii DCCO şi procurorii DIICOT au efectuat miercuri percheziţii la clinica din Cluj a chirurgului Mihai Lucan, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări infracţionale organizate, specializată în delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prejudiciul cauzat fiind de peste 5 milioane lei.
'În cauză există suspiciunea rezonabilă că ,începând cu anul 2005 şi până la finalul anului 2016, un număr de trei suspecţi, angajaţi ai unei clinici medicale din Cluj, au constituit un grup infracţional organizat, care a avut ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul persoanei vătămate, respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de către angajaţii acestei unităţi sanitare, în beneficiul unei clinici medicale private, entitate prin intermediul căreia suspecţii şi-au promovat interesele', susţin procurorii.
Anchetatorii arată că un aparat medical performant, utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer, a fost transferat ilegal de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca la clinica privată, unde a fost utilizat timp de şase ani.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News