Data publicării:

Cazul Khashoggi, percheziții consulat. Grădina, interzisă cercetărilor

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cazul Khashoggi: Arabia Saudită nu a autorizat Turcia să cerceteze un puţ din incinta consulatului saudit.

Arabia Saudită nu i-a autorizat pe anchetatorii turci să cerceteze un puţ situat în grădina consulatului saudit la Istanbul, locul unde a fost ucis jurnalistul Jamal Khashoggi, critic la adresa Riadului, informează agenţia de presă turcă Anadolu, preluată de AFP. Poliţiştii turci, care au efectuat două percheziţii în consulatul general al Arabiei Saudite după uciderea lui Khashoggi, la 2 octombrie, nu au primit permisiunea de a face căutări în grădina misiunii diplomatice şi să cerceteze un puţ care se află acolo, precizează Anadolu.

Această nouă scurgere de informaţii în presa turcă intervine în condiţiile în care autorităţile încearcă să găsească corpul lui Khashoggi. În vârstă de 59 de ani, Jamal Khashoggi, un editorialist care colabora cu Washington Post, a fost ucis la 2 octombrie în clădirea consulatului general al ţării sale din Istanbul de o echipă de 15 agenţi saudiţi, potrivit Turciei. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care vorbeşte despre o crimă minuţios planificată, a declarat marţi că agenţi saudiţi au făcut cercetări într-o pădure de lângă Istanbul şi într-un oraş din nord-vestul Turciei, dând de înţeles că aceştia căutau un loc unde să ascundă trupul acestuia.

'Scurgeri' de informaţii 

Anchetatorii turci au mai cercetat marţi un vehicul ce avea numere diplomatice saudite, descoperit într-o parcare din Istanbul. Într-o primă etapă, Riadul a refuzat să autorizeze cercetarea maşinii. De la începutul acestui caz care a şocat comunitatea internaţională, mass-media turce au publicat cu picătura 'scurgeri' de informaţii care, în opinia unor analişti, sunt savant orchestrate şi menite să menţină presiunea asupra Riadului.

După ce a negat moartea jurnalistului, guvernul saudit a avansat mai multe versiuni contradictorii, vorbind despre o 'ceartă' care s-a încheiat prost. Riadul a susţinut apoi că jurnalistul a fost ucis în cursul unei operaţiuni 'neautorizate' de care prinţul saudit moştenitor Mohammad bin Salman nu a fost informat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel