Cazul Khashoggi: Mohammed bin Salman, mesaj pentru Trump
Mohammed bin Salman, i-a spus preşedintelui american Donald Trump că ziaristul Jamal Khashoggi era un 'islamist periculos'.
Mesajul a fost transmis de prinţul moştenitor al Arabiei Saudite la câteva zile după dispariţia ziaristului, relatează vineri EFE preluând presa americană.
Potrivit unor surse informate citate joi de Washington Post, convorbirea respectivă dintre liderul american şi cel saudit a avut loc după dispariţia jurnalistului disident, la 2 octombrie, şi înainte ca Arabia Saudită să recunoască asasinatul, la 20 octombrie, iar la ea au mai luat parte şi principalul consilier pentru securitate naţională al SUA, John Bolton, precum şi ginerele lui Trump Jared Kushner.
Prinţul Salman le-a explicat interlocutorilor săi că Jamal Khashoggi făcea parte din Frăţia musulmană şi le-a cerut lui Kushner şi Bolton ca Washingtonul să-şi menţină alianţa cu Riadul.
Un funcţionar saudit a dezminţit pentru Washington Post că prinţul moştenitor ar fi făcut aceste comentarii. La rândul ei, familia ziaristului a respins într-un comunicat afirmaţia că acesta era membru al Frăţiei musulmane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News