Cazul incredibil al femeii care dormea 20 de ore pe zi. Totul din cauza unei carenţe de vitamina B12
Autor: Liana Ganea | Publicat pe: 14 noi 2022, 22:48
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash
Timp de cinci ani înainte de a fi diagnosticată, o femeie s-a confruntat cu nişte simptome incredibile.

Vitaminele sunt esențiale pentru menţinerea sănătăţii. Deficiențele se pot crea de-a lungul mai multor ani, ceea ce duce la probleme grave. Este valabil şi pentru vitamina B12. Se găsește în alimentele de origine animală, ca brânzeturile, carnea, și ouăle. În lipsa ei, organismul nu poate produce globule roșii necesare pentru a transporta oxigenul în corp. Nu este surprinzător că simptomele carenţei de B12 includ oboseală și slăbiciune. A fost şi cazul unui femei care a fost diagnosticată pentru prima dată la vârsta de 27 de ani, după cinci ani de simptome.

Carenţa de vitamina B12 îi cauza somnolenţă

Potrivit unui studiu de caz prezentat de B12deficiency.info, Holly, acum în vârstă de 46 de ani, se confruntă cu o carenţă alimentară de mai bine de 20 de ani.  Diagnosticul ei a arătat că avea deficit de B12 și B9 (folat) din cauza unei anemii pernicioase. Afecțiunea face ca sistemul imunitar să atace celulele din stomac, iar organismul nu este capabil să absoarbă vitamina B12. Lui Holly nu i s-au prescris suplimentarea corectă de vitamine necesare și în următorii doi ani starea ei s-a deteriorat.

Era țintuită la pat. Avea greață constant, dureri de cap severe, inapetenţă şi o oboseală extremă. Dormea în medie 20-22 de ore în fiecare zi. Avea şi schimbări de dispoziție, probleme de memorie pe termen scurt și de vorbire.

A apelat la diverse terapii fără succes

În încercarea de a-ţi îmbunătăți starea, Holly a cerut ajutorul unui naturopat. Timp de două săptămâni a urmat o dietă strictă și a luat aproximativ 60 de vitamine pe zi, ceea ce i-a permis să revină treptat la rutina ei cotidiană. După șase luni, a reușit să-și reducă aportul de vitamine la șase pe zi, împreună cu injecția lunară de vitamina B12. De-a lungul a aproape patru ani, n-a mai avut simptome, până când a început să aibă din nou dureri și inflamație în corp. Avea dureri de cap zilnice severe, dureri faciale și amorțeală, tinitus şi dureri de spate. De asemenea, îşi pierdea echilibrul. A făcut fizioterapie, dar fără niciun rezultat. A luat medicamentele prescrise pentru atenuarea durerilor. Timp de cinci ani a mers şi la acupunctură.

Nu ești tu când ți-e somn. Efectele asupra creierului

A dormi chiar și cu o oră mai puțin pe noapte ne face mai puțin dispuși să-i ajutăm pe cei din jur – e concluzia unui studiu recent realizat în SUA. Pe lângă nenumăratele efecte negative ale lipsei somnului asupra sănătății mentale și generale, oamenii de știință americani au descoperit că ne sunt afectate chiar legăturile sociale. Obosiți fiind, suntem mai puțin dispuși să-i ajutăm pe cei din jur, inclusiv familie sau prieteni apropiați. În final, este afectată chiar societatea în general, se arată într-un raport publicat de jurnalul PloS Biology, citat de The Guardian.

Concluziile studiului se bazează pe monitorizarea a 160 de subiecți, privați de somn timp de 24 de ore sau cu un program de odihnă adecvat. S-a descoperit că, atunci când aceștia nu se odihniseră suficient (în acest caz deloc pe parcursul unei întregi zile), disponibilitatea lor de a-i ajuta pe cei din jur scăzuse cu 78%. De altfel, după ce creierul le-a fost scanat, atunci când nu se odihniseră, s-a descoperit că activitatea în zona cerebrală care răspunde de comportamentul social era mult redusă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?