UPDATE - Principalul suspect, unghiul fetiței, în vârstă de 32 de ani, a fost prins într-o zonă de vegetație.
Acesta era căutat de peste 12 ore. El e principalul suspect al feiței în vârstă de 8 ani ucisă cu bestialitate. Bărbatul era unchiul fetiței.
Pentru a-l găsit pe acesta au fost ridicate drone, dar și un elicopter, precum camere cu termoviziune.
În momentul în care bărbatul a fost identificat a încercat să fugă, dar a fost prins și arestat.
Știrea inițială
----
Potrivit surselor din anchetă, citate de televiziunile din România, fetița ar fi fost ucisă, dar și abuzată sexual. Ea a fost dată dispărută în după ce mama ei a trimis-o să îi ducă mâncare unui unchi.
Unchiul fetiței e și principalul suspect. Acesta e de negăsit de la momentul dispariției fetiței.
Potrivit Antena 3 e vorba de un tânăr în vârstă de aproximativ 30 de ani, care ar fi văcarul satului Jijia din Botoșani.
Peste 100 de oameni, forțe de ordine și jandarmi, au împânzit zona în căutarea suspectului. Potrivit sursei citate, a fost ridicată și o dronă.
Delia Neniscu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani, pentru postul de televiziune Digi 24:
„Minora a fost găsită în cursul nopții, decedată. Locul în care a fost găsită este o lizieră care se află la câteva sute de metri de domiciliul acesteia. Din primele verificări mergem pe ipoteza comiterii unei crime, omor calificat. Avem o persoană bănuită, este persoana la domiciliul căreia se deplasa fetița. A fost trimisă de către mama ei la locuința respectivă pentru că se cunoșteau și erau rude”.
Peste 100 de forțe de ordine îl caută pe suspect, inclusiv jandarmii din Suceava şi lucrători de la Biroul de Operaţiuni Speciale Suceava care s-au alăturat operațiunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video