Data publicării:
Cazul Djokovic se complică. Există suspiciuni cu privire la declarația completată
Forțele de frontieră australiene investighează dacă jucătorul de tenis Novak Djokovic a declarat în mod incorect că nu a călătorit timp de două săptămâni înainte de zborul spre Australia.
Există suspiciuni cu privire la declarația completată de un agent pentru Djokovic, la intrarea în Australia, postările de pe rețelele de socializare părând să arate că acesta se afla la Belgrad în ziua de Crăciun, ca mai apoi să zboare spre Australia din Spania, pe 4 ianuarie.
The Guardian relatează că marți, premierul australian, Scott Morrison, a primit un apel de la omologul său sârb, Ana Brnabić, în care cele două părți au încercat să gestioneze consecințele diplomatice ale anulării vizelor, Morrison insistând asupra faptului că politicile de frontieră ale Australiei sunt nediscriminatorii.
În pofida unei victorii în instanță prin care i s-a restabilit luni viza, soarta lui Djokovic va fi acum determinată de ministrul australian al imigrației, Alex Hawke, prin prisma puterii sale personale de a anula din nou viza. Orice decizie de a anula din nou viza ar fi probabil întâmpinată de o nouă contestație din partea lui Novak Djokovic și o cerere de ordin judecătoresc pentru a nu fi plasat în detenție de imigranți, astfel încât să poată juca la Australian Open, unde urmărește stabilirea recordului de 21 de titluri de Grand Slam câștigate.
Pentru a anula din nou viza, Hawke ar trebui să fie convins că există un motiv de anulare, cum ar fi o amenințare la adresa siguranței publice, și că anularea este în interes public. Acest lucru ar putea aduce o nouă examinare a declarației lui Djokovic înainte de călătorie.
Declarația este însoțită de un avertisment conform căruia furnizarea de informații false sau înșelătoare este o „infracțiune gravă", care se pedepsește și cu sancțiuni civile.
În documentele depuse la tribunalul federal, Djokovic a precizat că la 1 ianuarie și-a autorizat agentul să depună această declarație, înainte de a călători la Melbourne.
În interviul cu oficialii forțelor de frontieră, la 6 ianuarie, Djokovic a confirmat că declarația a fost completată de agentul său, „pe baza" scutirii sale medicale aprobate de Tennis Australia, dar nu a fost întrebat în interviu despre călătoriile efectuate în cele două săptămâni dinaintea sosirii.
O postare pe Twitter a unui reporter portughez de tenis pare să arate că Djokovic a fost la Belgrad de Crăciun.
Întrebat dacă declarația de călătorie ar putea oferi noi motive pentru a anula viza lui Djokovic, un purtător de cuvânt al lui Hawke a declarat că ministrul încă se gândește dacă să își exercite puterea de a face acest lucru, notează Mediafax: „În conformitate cu procedura legală, ministrul Hawke va analiza temeinic chestiunea. Deoarece problema este în curs de desfășurare, din motive legale, este inadecvat să facem alte comentarii."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News