Data publicării:
Crimă Caracal. Cum se apără Florescu, de la IPJ Olt, care i-a spus Alexandrei să nu mai țină linia ocupată
Florescu Vasilică Viorel, agent șef principal IPJ Olt, care a preluat primul apelul la 112 al Alexandrei, fata care a fost răpită, violată, sechestrată, ucisă, tranșată și probabil arsă de monstrul din Caracal, a declarat într-un interviu cum a decurs conversația lui cu fata.
"Două (n.r conversații) am avut să știți. Toată lumea a văzut și la tv, trei, deci nu e ok ce apare efectiv în presă. Eu am vorbit de două ori cu Alexandra. I-am cerut indicii pentru a comunica la cei de la Caracal, ca să caute. Am cerut niște amănunte ca să le completez, să le trimitem la STS. Nu am crezut-o că nu este răpită și violată? Nu am avut nicio clipă atitudine refractară. Am văzut din atitudinea ei. Din contră, am spus că să stea liniștită că va ajunge un echipaj de poliție la ea. Am întrebat-o cum a ajuns acolo. Noi nu cunoaștem zona Caracalului. Ea a zis că a trecut pe lângă un dig și că este în Bold. Eu nu știam ce e Bold, apoi am aflat că este un cartier", a declarat Vasilică Florescu, în exclusivitate pentru România TV.
Vezi și: Cazul Caracal. Declarații halucinante. Ce spune fostul șef al Poliției Caracal
Probabil sunt pe drum
"Apoi mi-a zis că stați puțin că am găsit o carte de vizită. În al doilea apel mi-a spus că nu a ajuns echipajul de poliție. I-am spus că probabil sunt pe drum. Eu am zis poliției ce mi-a comunicat Alexandra și ce a zis STS. Am comunicat la STS ce mi-a comunicat Alexandra, nu erau repere concrete, decât că a trecut pe lângă un dig și că a ajuns la Bold. Era un cartier mărginaș al Caracalului. Nu mie mi-a zis de gard, de câini, de fizionomia ăstuia. Cred că asta a vorbit cu cei de la Caracal. După ce am terminat legătura cu ea, a vorbit cu cei de la poliție din Caracal", a mai adăugat acesta.
Habar n-am
"Eu am avut două convorbiri, iar STS a avut una. Primul a fost la 11:05, al doilea nu mai știu, dar nu cred că a durat 10 minute. Nu nouă ne-a spus ”vine, vine!”, ci celor din Caracal, care au stat mai mult de vorbă cu ea. Eu i-am spus să închidă telefonul, pentru a putea fi sunată înapoi de poliție. Așa sunt procedurile. Ce au făcut cei din Caracal, habar n-am", a mai spus polițistul.
El este polițistul care i-a spus Alexandrei să închidă telefonul ca să nu mai țină linia ocupată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News