Data publicării:
Cazul Caracal. Birchall, anunț de ultima oră: Modificări în legislaţia penală
Ministrul Justiției, Ana Birchall, a făcut o declarație de presă, referitoare la concluziile şi propunerile grupului de lucru reunit la nivelul Ministerului Justiţiei, după ce premierul Viorica Dăncilă a declarat că îşi doreşte sancţiuni drastice şi înăsprirea legislaţiei penale pentru criminali, violatori şi pedofili şi că va da o ordonanţă de urgenţă.
"A fost constituit un grup de lucru interinstuțional care a analizat în regim de urgență legislația penală și procesual penală în cazul infracțiunilor grave și foarte grave contra persoanei, în special în situațiile în care este afectată valoarea socială supremă, respectiv viața, libertatea și integritatea corporală și sexuală. Guvernul Dăncilă intervine și ia măsuri ferme pentru a proteja viața și siguranța românilor și pentru a descuraja prin pedepse exemplare infracțiunile grave care atentează la viața și integritatea persoanei. Scopul nostru este ca autorităţile să poată acţiona şi au nevoie de instrumente potrivite. În urma analizei, am constatat deficienţe. Beneficiul liberării condiţionate se acorda mult prea uşor.
Vă asigur că scopul nostru este de a avea reglemantări care să prevină tragedii precum cea de la Caracal. Fac apel la cei care au un cuvânt de spus să ne ajute ca pachetul legislativ să prevină tragedii şi să sancţioneze aspru asemenea fapte. Întărim lupta împotriva reţelelor de criminalitate organizată. Din analiza grupului de lucru a rezultat necesitatea unor modificări în legislaţia penală.
În ceea ce priveşte răpirea, propunem o incriminare mult mai aspră. Se propune incriminarea în mod distinct cu o pedeapsă de la 2-8 ani. In ceea ce priveste liberarea conditionata, propunem obligativitatea indeplinirii cumulative pentru eliberarea conditionate, cresterea limitei de varsta de la 60 la 65 de ani.
În ceea ce priveşte percheziţia, cererea prin care se solicită încuviinţarea efectuării percheziţiei domiciliare se soluţionează de îndată, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie. Percheziţia domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6.00 sau după ora 20.00. Percheziţia poate fi efectuată şi în intervalul orar 20.00 - 6.00 în cazul infracţiunii flagrante sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră.
Cauzele înregistrate la DIICOT, respectiv la parchete, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, se soluţionează de către această structură specializată, respectiv de către parchetele competente anterior. Guvernul României intervine şi ia măsuri ferme pentru a proteja viaţa şi siguranţă romanilor, pe de o parte, şi pentru a descuraja prin pedepse exemplare, inclusiv detenţiunea pe viaţă, a infracţiunilor grave care atentează la viaţă şi la integritatea persoanei. Omorul, violul, răpirile, trafocul de persoane, pedofilia, trebuie pedepsite exemplar. Majorând pedepsele pentru infracţiunea de lipsire de libertate, respectiv răpire, se poate ajunge inlcusiv la aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă", a declarat Ana Birchall.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News