Cazul Bran. Untaru: Suspectul a avut un curaj nebun. E de notat valul de violență din ultima vreme; din anii '90 n-am mai văzut așa ceva
Astăzi, Nicu și Alexandra, soț și soție, și-au găsit sfârșitul în propria locuință. Pentru DC News, comisarul-șef (r) Mihai Untaru a oferit o analiză asupra crimei oribile de la Bran.
Nicu avea 38 de ani și era angajat la stația SMURD din Moieciu, iar soția sa, Alexandra (32 de ani), era asistentă medicală la Spitalul de Copii din Brașov.
Nicu ar fi trebuit să se prezinte la serviciu în această dimineață. Un coleg de-al său l-a sunat pe unul dintre frații victimei când a văzut că acesta nu răspunde nici la telefon. Atunci, cumnata victimelor a mers la domiciliul acestora, unde a făcut macabra descoperire.
Suspectul principal ar fi fost prins, la câteva ore după descoperirea crimei.
Untaru: O crimă sadică; a avut un curaj nebun. E de notat valul de violență din ultima perioadă
„La prima vedere, forțarea foarte violentă a ușii, cu toporul, care este și arma crimei, arată că vorbim despre o crimă sadică. La asemenea duritate este greu de găsit o explicație. Casa era amplasată într-un spațiu cu mulți vecini. Practic, suspectul a avut un curaj nebun și un coeficient de reușită de 100%. În tot contextul ăsta, el a reușit să ucidă cele două victime. Acum avem foarte puține date. Nu prea poți să interpretezi, să oferi o valoare interpretativă, cât de cât, motivației suspectului”, a declarat Mihai Untaru pentru DC News.
„Cred că mai degrabă ar trebui să facem o privire de ansamblu asupra valului de infracțiuni urâte din ultima perioadă de timp. Asta mi se pare șocant. Deja valul de violență care lovește România ridică mari semne de întrebare, atât în privința instituțiilor cât și a stării sociale care duce către asemenea situații”, a continuat acesta.
Întrebat dacă a mai fost martor vreunei perioade cu un climat atât de marcat de violență, Mihai Untaru a declarat:
„Da, a fost imediat după 1990 o perioadă de aproximativ 2 ani, când legislația penală începea să se schimbe și existau multe fisuri privind partea de prevenție. În momentul în care prevenția nu mai funcționează, încep și astfel de episoade sau valuri de episoade care produc foarte multe victime.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News