Data publicării:

Caz Timișoara. Avocatul Poporului s-a autosesizat

Autor: Cătălin Șerban | Categorie: Stiri
WhatsApp
Renate Weber
Renate Weber

Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunţat marţi că instituţia pe care o conduce va efectua o anchetă în cazul de la Timişoara, unde trei persoane au murit, iar mai multe au ajuns la spital, în urma deratizării unui bloc de locuinţe.

 Întrebată într-o conferinţă de presă dacă s-a autosesizat referitor la cazul de la Timişoara, Renate Weber a răspuns: 'Da, în cazul de la Timişoara evident colegii mei care sunt de la Biroul Teritorial Timişoara imediat ne-au transmis o notă să ne sesizăm din oficiu şi o să aibă loc o anchetă să vedem şi noi cum a fost posibil şi care este reacţia autorităţilor, pentru că insist noi suntem un mediator, deci rolul nostru e să vedem dacă autorităţile centrale, locale reacţionează aşa cum trebuie ori de câte ori se întâmplă ceva'.

Poliţia Timiş a deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în cazul deratizării dintr-un bloc din Timişoara, în urma căreia doi copii şi o femeie au murit, iar alte 28 de persoane sunt internate în spitale.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat, marţi, că patronul firmei care a efectuat deratizarea în blocul de pe strada Mioriţei este cercetat şi pentru trafic de produse sau substanţe toxice după ce procurorii au stabilit că acesta a folosit un insecticid care are în compoziţie fosfură de aluminiu, conform AGERPRES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel