Caz incredibil la Botoșani. Surdo-mut tâlhărit în tren pentru 100 de lei
Un bărbat care este surdo-mut a fost tâlhărit într-un tren pentru suma de 100 de lei. Polițiștii l-au reținut pe cel care ar fi făcut fapta.
Un tânăr de 29 de ani din municipiul Dorohoi a fost reţinut, sâmbătă, de poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Botoşani, după o tâlhărie produsă în tren, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu, scrie Agerpres.
L-a tâlhărit pentru 100 de lei
Potrivit acestuia, tânărul a agresat un bărbat surdo-mut care călătorea cu trenul Bucureşti- Botoşani şi i-a sustras acestuia o sumă de bani.
"În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în timp ce se afla în tren, pe ruta Bucureşti- Botoşani, prin întrebuinţarea de violenţe, i-ar fi sustras unui tânăr de 33 de ani din municipiul Botoşani, suma de 100 de lei. Autorul a fost identificat şi interceptat de către poliţişti, la scurt timp de la oprirea trenului în staţia Botoşani", a afirmat Nenişcu.
Agresorul urmează să fie prezentat în faţa instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive. El este acuzat de tâlhărie calificată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News