Potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro, Curtea de Apel Suceava a admis contestaţiile poliţiştilor formulate împotriva sentinţei din 3 iunie a Tribunalului Suceava, prin care au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, respingând propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind arestarea acestora. Instanţa a decis înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar.
'Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Iacob Florin Eduard, Fecioru Robert Neculai, Luca Dumitru-Cătălin, Botezatu Gabriel, Balan Ionel, Coşman Stelian- Iulian, Anton Viorel şi Rusu Constantin- Ciprian împotriva încheierii nr. 101/03.06.2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava - Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2.527/86/2021. Desfiinţează în parte încheierea contestată şi în rejudecare: Respinge, ca nefondată, propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava privind arestarea preventivă a inculpaţilor Iacob Florin Eduard, Fecioru Robert Neculai, Luca Dumitru- Cătălin, Botezatu Gabriel, Balan Ionel, Coşman Stelian- Iulian, Anton Viorel şi Rusu Constantin-Ciprian', se precizează pe portal.just.ro.
Poliţiştii nu vor avea voie să comunice între ei pe nicio cale şi vor trebui să respecte mai multe obligaţii, printre care şi cea de a se prezenta la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, dar şi să nu părăsească judeţul Botoşani.
Percheziții, dintre care una la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere şi 19 la locuinţele poliţiştilor
Procurorii DNA au efectuat, miercuri, 2 iunie, 20 de percheziţii în judeţul Botoşani, dintre care una la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere şi 19 la locuinţele poliţiştilor. Cercetările se desfăşoară într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în perioada iunie - noiembrie 2020.
Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează fapte de corupţie săvârşite de mai mulţi ofiţeri şi agenţi din cadrul acestui serviciu. Percheziţiile s-au desfășurat în acelaşi timp şi la locuinţele poliţiştilor de circulaţie din Botoşani. Sursele judiciare au declarat că la finalul percheziţiilor persoanele vizate de anchetă vor fi conduse la sediul din Suceava al DNA pentru audieri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”