Data publicării:

Caz concret de „nesimțire“ în trafic. Cum un biciclist era să fie acroșat de o mașină / Analiza specialiștilor / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Titi Aur și Costin Tătuc, expert în siguranță rutieră, au vorbit despre nesimțirea unor participanți la trafic.

În cadrul emisiunii „De Ce Conducem“, la DC News, Titi Aur și Costin Tătuc au analizat imaginile în care un șofer depășește pe linie continuă un biciclist, după care imediat virează pe un drum adiacent și îi taie calea biciclistului. Numai printr-o minune, accidentul a fost evitat și biciclistul nu a fost acroșat de mașină:

„Este un punct pe care noi îl abordăm la cursurile de conducere defensivă. De fiecare dată când faci la dreapta, trebuie să te asiguri în oglindă să nu vină unul prin dreapta. De obicei, unul înseamnă o bicicletă, o motoretă, un scuter sau o trotinetă electrică. În cazul de față, șoferul a făcut-o aproape premeditat, în sensul că a știut că vine, deoarece l-a depășit, dar tot a făcut la dreapta.

Este și nerespectare de regulă de circulație, dar și nesimțire. E vorba de atitudinea de: Doar eu sunt important! E vorba de acel parvenit care consideră că șoseaua este a lui. În cazul de față l-a văzut, că tocmai îl depășise, dar nu a contat. Cu astfel de atitudine suntem în faza de nesimțire. Din fericire, bine că nu a fost ceva grav“, a punctat Titi Aur.

CITEȘTE ȘI     -    EXCLUSIV  Ce faci dacă intri cu mașina în derapaj. „În faza finală, accidentul poate fi evitat doar de un profesionist, doar în situații speciale“ / video

„Eu aș califica incidentul ca o conducere agresivă. E vorba de lipsă de respect, dar nu doar lipsă de respect față de partenerul de drum, ci lipsă de respect față de viață în sine. Dacă l-ar fi acroșat pe biciclist, acesta ar fi căzut și sigur avea vătămări corporale. Cel de la volan ar fi fost foarte nemulțumit de faptul că ar fi avut dosar penal, ar fi trebuit să meargă la procuror ca să îi prelungească dreptul de a circula, la șeful Poliției Rutiere să-i prelungească dovada. Aceste chinuri pot fi evitate în situația în care anticipezi. E o vorbă veche în trafic: Anticipează ca să previi! Dacă tu l-ai depășit și știi că mai aveai 10 metri să faci la dreapta, mai bine aștepți și virezi la dreapta în condiții de siguranță. Acea grabă e nejustificată aici, dar este o dovadă de dispreț“, a spus Costin Tătuc, expert siguranţă rutieră. 

CITEȘTE ȘI     -    EXCLUSIV  „Fenomen psihologic“ ce poate provoca accidentarea unui pieton pe trecere. Titi Aur: De ce unii șoferi nu văd oamenii care traversează / video

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel