Caz Caracal. Gheorghe Dincă, dus la Spitalul Penitenciar Jilava
Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal suspectat de uciderea Alexandrei Măceşanu, de 15 ani, şi a Luizei Melencu, de 18 ani, a fost luat, miercuri dimineaţa, din arestul IPJ Dolj, fiind dus către Spitalul Penitenciar Jilava, unde urmează să fie expertizat medical, potrivit unor surse judiciare.
Anchetatorii au început, luni, să reconstituie faptele comise de inculpat, iar primul loc în care l-au dus a fost în zona Corabia, pe malul Dunării, unde acesta a indicat că ar fi dus prima victimă. Alexandru Bogdan, avocatul din oficiu al inculpatului, a declarat, marţi, că reconstituirea de luni a ţinut de organizarea anchetatorilor şi a fost oprită nu pentru că inculpatul nu a dorit să dea indicii.
'Informaţiile de genul 'inculpatul şi-a bătut joc de anchetatori', în sensul că nu a indicat locul în care a dus cadavrul primei fete, sunt false. Anchetatorii erau deranjaţi de presă şi voiau să se ferească, iar în momentele respective fugeau câţiva km într-o parte, în altă direcţie, o luau pe un drum izolat. Nu era la cererea inculpatului toată această plimbare. Era o organizare a anchetatorilor. (...) El îşi aducea aminte, dar şi dânsul a avut o problemă de identificare câtă vreme s-a mers pe un alt traseu decât cel pe care anchetatorii l-au urmat. Dânsul a mers pe un drum prost, izolat, pe timp de noapte, iar anchetatorii au ajuns pe un drum mai bun pentru a ajunge la locul respectiv', a spus avocatul inculpatului.
Acesta a mai afirmat că, luni, a luat legătura cu membrii familiei lui Gheorghe Dincă - o fată, fiul cel mare şi soţia inculpatului - iar aceştia sunt surprinşi de ceea ce s-a întâmplat, pentru că 'a fost un tată exemplar'. 'În continuare nu le vină să creadă că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Dânşii transmit sincere regrete familiilor îndoliate şi nu au cuvinte să-şi exprime pentru durerea acestora, pentru că şi dânşii sunt părinţi (inculpatul are cinci nepoţi) şi ştiu ce înseamnă', a mai spus avocatul.
Conform procurorului şef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, pe 25 iulie, în jurul orei 12,00, la domiciliul său din Caracal, Gheorghe Dincă ar fi ucis-o pe minora de 15 ani pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase şi o violase.
'În cauză, există elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, respectiv recrutarea, transportarea şi adăpostirea minorei prin constrângere, răpire şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, dată fiind starea vădită de vulnerabilitate. Inculpatul este o persoană cu o constituţie fizică masivă în faţa căruia o minoră de 15 ani nu a avut nicio şansă să se apere, totul în scopul exploatării sale sexuale', a spus procurorul Giorgiana Hosu.
Gheorghe Dincă a recunoscut posibila crimă
În cadrul anchetei, inculpatul Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, în jurul orei 12,00, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână şi ulterior i-a incinerat corpul, iar cu privire la cea de-a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, există indicii că a săvârşit acelaşi gen de infracţiuni. 'În cadrul audierilor, inculpatul a recunoscut că a ucis victima pe 25 iulie, în jurul orei 12,00, la domiciliul său şi ulterior i-a incinerat corpul.
Inculpatul a declarat că a agresat-o, suprimându-i viaţa atunci când a surprins-o cu telefonul în mână', a afirmat procurorul Hosu. Potrivit acesteia, Institutul Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române a transmis raportul privind expertiza genetică judiciară parţială din care reiese că la locul faptei au fost identificate atât profilul genetic al victimei, cât şi al inculpatului.
'În cenuşa aflată într-un butoi metalic, prin cernere, au fost identificate mai multe fragmente de oase calcinate şi dinţi de natură umană. Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănţişor, alte două fragmente de lănţişoare, o bucată metalică de formă dreptunghiulară, precum şi o bucată similară unei monturi de inel ce prezentau urme de ardere. În autoturismul inculpatului a fost găsit, de asemenea, un cercel. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei ca aparţinând fiicei sale', a afirmat, duminică seara, procurorul DIICOT Craiova.
Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut, miercuri, 24 iulie, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină 'la ocazie'. Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla.
Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei. Luiza Mihaela Melencu, de 18 ani, din comuna doljeană Dioşti, a dispărut la mijlocul lunii aprilie după ce a spus familiei că va merge la Caracal pentru a scoate bani de la un bancomat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News