"Eu spun că, pentru români, Sfânta liturghie înseamnă patriotism. Nu există patriotism fără Sfânta liturghie. Cel ce spune că e patriot și nu merge la Sfânta liturghie, duminică, nu este patriot! N-am simiți niciun frig, pentru că am fost cu îngerii. Când se săvârșește Sfânta liturghie, atunci coboară toate puterile cerești, heruvimi, serafimi, arhangheli și îngeri, și atunci dacă ești cu îngerii și când cântă îngerii cu tine, mai simți ceva frig? Eu n-am simțit nimic!
Toată familia lui Becali a fost prezentă
Am fost toată familia, mulțumesc Bisericii Române și Patriarhiei, că ne-a dat cea mai mare onoare de a intra primii în Altar, ca să pupăm moaștele Sfintei Ecaterina și ale Sfântului Andrei, dar și să ne apropiem de Sfânta Evanghelie", a spus Becali.
Întrebat de reporterii prezenți la Catedrala Mânturii Neamului ce mesaj le transmite celor care au hulit această catedrală, pe motiv că este prea scumpă, Gigi Becali a declarat:
"Fără Sfânta liturghie nu există Românie. Deci, cel ce spune că e patriot și este român și nu merge la Sfânta liturghie, nu e român. Nu există! N-ai ce să le spui lor, pentru că cei ce au hulit, oricum au demoni, și ei vor huli și mai mult. Pentru că demonul și mai mult se oftică. Ce contează pentru o țară 100 de milioane de euro? Nu contează. N-ați văzut că unul a furat câte o sută de milioane de euro singur, ce mai contează?"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă