Data publicării:

Câte calorii ne aduc o cafea și o prăjitură, consumate la terasă

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Medicul nutriționist Anca Hâncu a spus cu ce putem înlocui băuturile energizante cu zahăr, lapte și frișcă. 

O cafea simplă cu gheață poate fi alegerea perfectă pentru cei care vor să-și mențină silueta în vacanță. Însă o gustare dulce nu trebuie să înlocuiască o masă bogată în alimente sănătoase.

„Un caffe frappe poate fi cât o masă. (...) O cafea cu lapte cu gheață este o variantă mai ușoară și mai potrivită”, a spus Anca Hâncu, precizând că e mai bine să renunțăm la frișca din cafea. „Un croissant înseamnă, de fapt, o gustare, până în 400 de calorii. Mult! Mai bine o prăjitură mai mică, pentru cei care nu pot rezista tentațiilor, cu fructe. Sunt tot felul de tentații la mare, pe plajă. Nu vrem să plecăm acasă cu kilograme în plus, nu vrem nici să ne fie rău”, a zis Anca Hâncu în cadrul emisiunii „Super Neatza de Weekend” de la Antena 1.

„Cea mai importantă masă a zilei ar trebui să fie la prânz”, a spus Anca Hâncu, adăugând: „La masa de seară, o salată, un pește.”

Exclusiv DCNews / Dr. Anca Hâncu: Fruct sănătos care, în cantități mari, în timp, te îmbolnăvește de ficat

Medicul nutriționist Anca Hâncu a explicat că alimentele sănătoase pot foarte ușor să cadă în latura cealaltă, dacă, de exemplu, depășim anumite cantități.

„Sunt multe variante sănătoase în jurul nostru, important este să știm cum să le alegem. Să știm ce este sănătos, să facem deosebirea între un cartof pai înecat în grăsime și un cartof fiert sau copt, care va putea fi o alegere mult mai sănătoasă”, a spus medicul nustriționist Anca Hâncu, care a dat chiar exemplul unui fruct din care se spune că e bine să consumăm câte unul pe zi.

„Mărul este un aliment sănătos, care ne aduce fibre, ne aduce vitamina C, cu mare valoare nutritivă, însă, mâncat în exces (două kilograme să zicem de mere pe zi) ne aduce un exces de fructoză, care, în timp, duce la ficatul gras non-alcoolic. Astfel că alimentele trebuie organizate într-o moderație și într-o diversitate”, a spus Anca Hâncu în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCMedical.

De asemenea, a subliniat că este foarte importantă diversitatea în alegerile noastre.

Citește și...

Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci pastramă de pui vs. pastramă de oaie

Anca Hâncu a explicat cum să integrăm carnea în alimentația noastră.

„Este foarte cald, e important să ne hidratăm. Dorim să mâncăm mai ușor, corpul nostru ne dă semnale. Să mâncăm alimente ușoare, supe de legume, creme de legume, mâncate reci, și ceva mai puțină carne. O digerăm mai greu. Carnea poate fi foarte grasă. Ar fi bine să alegem pește, păstrăv, dorada, calcan, biban, sau carne de pui, carne de curcan. Să încercăm să nu ne aglomerăm cu multe grăsimi saturate din carne grasă.

O pastramă de pui are are în jur de 100 de calorii, o pastramă de oaie, de trei ori mai mult. Cantitatea de proteine e cam la fel, însă cantitatea de grăsimi este de trei ori mai mare la pastrama de oaie. Trebuie să fim atenți, pentru că, în timp, crește colesterolul și vrem să îmbătrânim frumos și sănătos”, a spus medicul Anca Hâncu într-o ediție a emisiunii „Super Neatza cu Răzvan și Dani”.

Carnea să fie lângă o salată mare, a mai zis Anca Hâncu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel