Cataracta poate fi dizolvată. Vezi noul medicament care îți poate reda vederea
Cercetătorii americani au dezvoltat un nou medicament care poate fi administrat direct în ochi printr-un picurător destinat micșorării și dizolvării cataractei, principala cauză de orbire, potrivit unui studiu publicat în revista 'Nature', informează sciencealert.com, reluat de Agerpres.
Cu toate că efectele acestui medicament nu au fost încă testate pe oameni, echipa de la University of California din San Diego speră să obțină și în studiile clinice aceleași rezultate obținute în timpul testărilor pe cobai și să ofere o alternativă la singurul tratament disponibil în prezent pentru pacienții cu cataractă: chirurgia dureroasă și deseori prohibitivă datorită costurilor.
Afectând zeci de milioane de oameni din întreaga lume, cataracta este cauzată de opacifierea cristalinului iar atunci când este lăsată netratată poate duce la orbire totală. Acest lucru se întâmplă în cazul în care structura proteinelor cristalinului care alcătuiesc lentila ochilor noștri se deteriorează, provocând proteinele deteriorate sau dezorganizate să se strângă în grupuri și să formeze un strat de culoare albastru lăptos sau maro care împiedică vederea clară. Deși cataracta nu se poate propaga de la un ochi la altul, ea poate să apară în mod independent la ambii ochi.
Oamenii de știință nu sunt în totalitate siguri în legătură cu cauzele producerii cataractei, dar cele mai multe cazuri sunt legate de vârstă. Potrivit US National Eye Institute, la vârsta de 80 de ani, mai mult de jumătate dintre americani au fie o cataractă, fie o operație de cataractă. Cu toate că este neplăcută, procedura chirurgicală de eliminare a cataractei este foarte simplă și sigură, însă multe comunități din țările în curs de dezvoltare și din anumite arii regionale nu au acces la bani sau facilități pentru a o efectua, ceea ce înseamnă că orbirea este inevitabilă pentru marea majoritate a pacienților.
Citește și: Susan, beneficii. Previne CATARACTA, ARTRITA REUMATOIDĂ şi OSTEOPOROZA
Potrivit Fred Hollows Foundation, un număr estimat la 32,4 milioane de oameni din întreaga lume sunt orbi și 90 la sută dintre ei trăiesc în țări în curs de dezvoltare. Mai mult de jumătate dintre aceste cazuri au fost cauzate de cataractă, ceea ce înseamnă că niște picături oculare ar fi o alternativa la intervenția chirurgicală, ceea ce ar face o diferența incredibilă față de situația actuală, scrie sciencealert.com.
Noul medicament se bazează pe un steroid natural numit 'lanosterol'. Ideea de a testa eficiența lanosterolului în cazul cataractei le-a venit cercetătorilor atunci când au cunoscut doi copii din China cu o formă congenitală de cataractă, care nu i-a afectat niciodată pe părinții lor. Cercetătorii au descoperit că acești frați au în comun o mutație care oprește producția de lanosterol, pe care părinții lor nu o aveau.
Așadar, în cazul în care părinții au fost producători de lanosterol și nu au făcut cataractă, iar copiii lor nu au fost producători de lanosterol și au dezvoltat cataractă, cercetatorii au sugerat că steroizii ar putea opri proteinele defecte ale cristalinului să intre în starea de agregare și să formeze cataracta în forma necongenitală a bolii.
Citește și: VIAGRA poate provoca orbire. Cine poate fi afectat
Ei au testat picăturile pentru ochi pe bază de lanosterol în trei tipuri de experimente. În primul rând au lucrat cu cristaline umane de laborator și au văzut o scădere în dimensiuni a cataractei. Apoi au testat efectele asupra iepurilor și, potrivit Hanaei Armitage de la Science Mag, după șase zile, din totalul de 13 pacienți, doi care aveau forme severe de cataractă au ajuns la forme moderate, iar restul nu au mai avut nici un fel de cataractă. În cele din urmă au testat picăturile pentru ochi pe câini care fac în mod natural cataractă.
La fel ca în cazurile cristalinului uman de laborator și al iepurilor, câinii au răspuns pozitiv la medicament, cei cu cataractă severă vindecându-se complet sau aproape complet.
"Aceasta este o lucrare foarte cuprinzătoare și convingătoare, cea mai puternică de acest gen pe care am văzut-o pe parcursul unui deceniu", a spus biologul molecular Jonathan King de la Massachusetts Institute of Technology (MIT). Deși nu a participat la acest studiu, King, care a fost implicat în cercetarea cataractei în ultimii 15 ani, a remarcat că echipa de cercetători a descoperit fenomenele și a făcut experimentele necesare.
Următorul pas pentru cercetători este de a afla exact cum picăturile pentru ochi bazate pe lanosterol provoacă acest răspuns din partea proteinelor cataractei și de a trece la studiile pe ființe umane, mai scrie sciencealert.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News