Data actualizării:
Data publicării:

Cătăniciu, acuzație GRAVĂ pentru Macovei. Ce a făcut împotriva României-VIDEO

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputata ALDE Steluța Cătăniciu a discutat la DC NEWS despre cea mai recentă dezbatere a legilor justiției în Parlamentul European.

Steluța Cătăniciu s-a referit și la poziția pe care au avut-o unii europarlamentari precum Monica Macovei sau Cristian Preda. 

„Denigrarea României”

„Doamna Macovei în special. Doamna Macovei face de ani de zile ceea ce știe cel mai bine și bănuiesc că este plătită pentru acest lucru. Face ceea ce știe cel mai bine și vedem că-i reușește: denigrează România. Eu chiar am spus-o în spațiul public că eram nemulțumită la un moment dat de activitatea europarlamentarilor noștri cu privire la legiferarea asupra celor trei legi ale justiției, dar ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul European cu ocazia acelei dezbateri, organizată tot de către Monica Macovei, mi-a făcut să-mi schimb impresia.

Este evident că atât europarlamentarii PSD cât și cei ai noștri, ai ALDE, și-au făcut foarte bine treaba și cred din ceea ce a urmat că i-au convins pe cei din Parlamentul European că nu s-a întâmplat absolut nimic și că s-a legiferat corect pentru cele trei legi ale justiției, atât în ceea ce privește procedura cât și conținutul lor.

Eu mă bucur că s-a pronunțat CCR. Sunt trei legi foarte importante. Era firesc să existe acest control de constituționalitate. În general lucrurile sensibile reglementate și modificate prin cele trei legi am văzut toți că au trecut testul de constituționalitate, inclusv acea Secție mult  disputată prin care infracțiunile săvârșite de judecători și procurori urmează să fie cercetate în cadrul Secției respective în subordinea Parchetului General”, a declarat Steluța Cătăniciu la DC News.

Declarația Monicăi Macovei

[citeste si]

Amintim că, în cadrul dezbaterilor din Parlamentul European, Monica Macovei a fost acuzată că minte și manipulează după ce a declarat, în ceea ce privește modificările aduse legilor justiției, că: „De exemplu, vor ca o investigație să înceapă doar după ce o persoană este informată că este investigată. Adică primești o plângere, îl suni pe X și îi spui: 'vezi că am primit o plângere pentru corupție'. Mai poți să îi faci flagrant? Mai poți să investighezi? Nu! S-a terminat! O altă modificare: vor fi șterse dovezile din calculatoare privind alte infracțiuni. Dacă descoperi filme cu pornografie infantilă va trebui să le arunci la coș. Nu vei putea să le modifici. De asemenea, camerele de luat vederi din locurile publice nu vor mai putea funcționa ca mijloace de probă”.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel