Catalonia. UE, decizie categorică în caz de independență
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Comisarul european pentru afaceri economice și financiare, Pierre Moscovici, a afirmat că, independentă părăsind Spania, Catalonia "nu va fi membră a Uniunii Europene", relatează AFP, potrivit Agerpres.

Întrebat în cursul emisiunii "Questions d'info" LCP-franceinfo-Le Monde-AFP dacă Bruxellesul va recunoaște Catalonia după ce își va fi declarat independența, fostul ministru francez a răspuns: "Aici, lucrurile sunt destul de clare. Să ne imaginăm că va fi o independență. În acel moment, Catalonia independentă nu va fi membră a Uniunii Europene".

"Uniunea Europeană recunoaște numai un stat membru care este Spania. Suntem însă aici pe terenul ficțiunii, pentru că în realitate independența catalană nu există", a adăugat el.

"Să nu intrăm într-o ficțiune politică", a ocolit Pierre Moscovici răspunsul, invitat să spună dacă, la termen, Barcelona va trebui să se înscrie în procesul de aderare la UE.

Fostul ministru socialist francez a apreciat că disputa dintre Madrid și Barcelona este o "afacere dureroasă" care trebuie "rezolvată de spanioli".

"Nu la Bruxelles, nu la Paris, nici în altă parte nu va fi rezolvată această problemă", a subliniat el, pledând pentru dialog și conciliere după "imaginile" violențelor de la sfârșitul săptămânii trecute "care șochează în mod legitim".

Soluția "nu poate fi confruntarea" și "numai prin dialog vom ieși fără învingători și învinși, numai prin dialog", a ținut să adauge comisarul european.

Impasul este total între guvernul spaniol al conservatorului Mariano Rajoy și autoritățile catalane separatiste aflate la originea referendumului organizat duminică pe care susțin că l-au câștigat.

În timp ce Spania se confruntă cu cea mai gravă criză de la revenirea la democrație, Curtea Constituțională spaniolă a încercat joi încă o dată să împiedice planurile liderilor separatiști ai Cataloniei, suspendând o ședință a parlamentului regional programată luni, în cursul căreia ei intenționează să declare independența.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel