În același timp, guvernul de la Madrid s-a arătat reticent faţă de găzduirea, din nou, a navei pe ţărmurile spaniole, relatează AFP. Quim Torra a indicat într-un mesaj difuzat pe Twitter că Aquarius ar putea opri în porturile din staţiunile balneare Palamos, Vilanova sau St. Carles de Rapita şi că a făcut o solicitare în acest sens către administraţia regională însărcinată cu gestiunea porturilor publice din Catalonia.
'Catalonia va fi întotdeauna un pământ deschis', a subliniat Torra. Spania - condusă de la 1 iunie de socialistul Pedro Sanchez - a permis la jumătatea lui iunie acostarea la Valencia a navei Aquarius, având atunci 630 de migranţi care fuseseră refuzaţi de Malta şi Italia.
Critici virulente ale opoziţiei
În prezent însă guvernul spaniol este reticent faţă de un nou gest similar, pe fondul criticilor virulente ale opoziţiei de dreapta şi al nemulţumirii autorităţilor regionale socialiste din Andaluzia (sud), principala poartă de intrare pentru migranţi, care cer creşterea asistenţei.
Spania a devenit în acest an prima poartă de intrare în Europa a migranţilor clandestini veniţi pe mare. De la începutul lui 2018, pe ţărmurile sale au sosit peste 25.000 de migranţi în ambarcaţiuni improvizate, potrivit ultimului bilanţ al agenţiei ONU pentru migraţie, adică de trei ori mai mult decât în aceeaşi perioadă a lui 2017. Doar luni şi marţi gărzile de coastă au anunţat că au salvat peste 400 de oameni.
Vezi și: O navă care a aparţinut lui Roald Amundsen a revenit în Norvegia după 100 de ani
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024