Potrivit deciziei, CDC a primit cel puţin 6,6 milioane de euro de la grupul spaniol de construcţii în infrastructură şi servicii Ferrovial, "în schimbul atribuirii garantate a unor lucrări publice".
Comisioanele treceau pe la Palatul Muzicii, prestigioasă instituţie culturală din Barcelona, a cărei conducere a fost condamnată la pedepse cu închisoarea pentru deturnarea a 23 de milioane de euro între 2000 şi 2009.
Scandalul, care a izbucnit în 2009, a alimentat suspiciuni de corupţie faţă de partidul naţionalist ce a condus regiunea timp de decenii şi s-a lansat, începând cu 2012, într-un marş spre independenţă, care s-a soldat la sfârşitul lui octombrie cu proclamarea unei republici născută moartă.
Pentru a-şi reabilita imaginea, partidul s-a refondat în 2016 sub numele de PDeCAT (Partidul Democrat European Catalan). Săptămâna trecută, Artur Mas, care a condus Catalonia din 2010 până în 2016, a părăsit conducerea, decizie pe care detractorii săi o leagă de această anchetă judiciară.
Potrivit tribunalului, Ferrovial şi CDC au negociat un comision de 4% din valoarea contractelor publice obţinute, care se împărţea între partid (2,5%) şi cei doi directori principali ai Palatului Muzicii.
Peste 6 milioane de euro trebuie restituiți
CDC nu a fost acuzată ca persoană juridică, dar va trebui să restituie 6,6 milioane de euro obţinuţi în mod ilegal. Fostul său trezorier, Daniel Osacar, a fost condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare.
Această decizie a survenit la două zile după constituirea noului parlament catalan, unde secesioniştii au obţinut din nou majoritate absolută ca număr de locuri, în urma alegerilor regionale anticipate din 21 decembrie.
Cu toate acestea, ei au dificultăţi în a forma guvernul, principalul lor candidat, fostul şef de guvern regional Carles Puigdemont, aflându-se în Belgia. El este urmărit penal în Spania pentru rebeliune, nesupunere şi deturnare de fonduri, inculpare care ar atrage plasarea lui în detenţie dacă el se va întoarce.
O învestitură la distanţă nu-i convine principalului său aliat, Stânga Republicană a Cataloniei, iar opoziţia, la fel ca şi guvernul central, au promis că vor sesiza Curtea Constituţională dacă aceasta va avea loc.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă